Plajele aurii, mărginite de palmieri şi vegetaţie tropicală luxuriantă nu l-au prea ispitit pe explorator. Columb îşi pusese în gând să descopere insule mai mari, bogate în comori.

Ponce de León, un spaniol despre care se spune că l-ar fi însoţit pe Columb în acea expediţie, a plănuit să se întoarcă pe insulă, numită de băştinaşi Boriqué. Întrucât îi ajunsese la urechi că localnicii purtau podoabe de aur, şi-a închipuit că dealurile insulei ascundeau mult aur. Cincisprezece ani mai tarziu, se întorcea să vadă dacă avea sau nu dreptate. În 1521, spaniolii îşi întemeiau principala colonie pe coasta de nord a insulei. Ponce de León a numit noul oraş Puerto Rico(La scurt timp, numele insulei a ajuns să fie schimbat cu numele oraşului din cauza unei confuzii făcute de cartografi. De atunci, insula – şi nu capitala ei, San Juan – e cunoscută sub numele de Puerto Rico), sau “port bogat”, cu gândul la bogăţiile ce aşteptau a fi descoperite.

Optimismul lui Ponce de León s-a dovedit neîntemeiat. În Puerto Rico nu s-a găsit prea mult aur, iar problemele politice s-au înmulţit. În cele din urmă, spaniolul a părăsit insula, îndreptându-se spre regiunea cunoscută astăzi sub numele de Florida(SUA).

Deşi insula nu era bogată în zăcăminte naturale, spaniolilor nu le-a trebuit mult să-şi dea seama că principalul port din Puerto Rico era în sine o adevărată comoară. În secolul al XVI-lea, ei au transformat capitala insulei într-un port sigur unde găseau ocrotire galioanele ce duceau lingourile de aur din Americi spre Spania. Nu după mult timp, San Juan ajunsese “cel mai puternic avanpost al Spaniei în America”.

Ziduri masive de 13m înălţime şi de 6m grosime, precum şi două fortăreţe uriaşe stau mărturie eforturilor colosale depuse de localnici pentru a-şi ocroti oraşul. San Juan este şi astăzi una dintre cele mai căutate destinaţii turistice caraibiene. În timp ce se plimba pe lângă zidurile oraşului şi trec pragul bătrânelor clădiri, turiştii îşi pot imagina cum era viaţa în vremurile coloniale.

Vechiul San Juan
Împrejmuit de ziduri, vechiul San Juan se deosebeşte mult de moderna metropolă ce freamătă de viaţă, construită în jurul lui. Oraşul vechi aduce cu o navă ce pluteşte pe apele oceanului. În acest loc strategic se înalţă El Morro, fortul spaniol care străjuia intrarea în port. Urmând linia ţărmului, două fortificaţii se profilează în spatele lui. Cam la doi kilometri spre est se află San Cristóbal, un alt fort impresionant care apără “pupa” în eventualitatea unui atac terestru. Între aceste două forturi se află vechiul San Juan, înscris în 1983 de UNESCO în Lista patrimoniului mondial.

Oraşul vechi a fost restaurat cu multă atenţie. Localnicii îşi zugrăvesc casele în culori pastelate, plăcute la privit, îşi împodobesc balcoanele din fier forjat cu flori multicolore şi îşi decorează curţile cu plante tropicale. Pietrele gri-albăstrui cu care au fost pavate străzile înguste provin din minele de fier din Spania. Din zgură se făceau pietre de pavaj, folosite ca balast de navele spaniole care călătoreau spre Puerto Rico.

Pe meterezele fortului San Cristóbal, tunurile spaniole încă veghează asupra portului. În locul galioanelor spaniole încărcate cu aur, în port acostează vase de croazieră uriaşe, pline de turişti. Firea prietenoasă a localnicilor şi atmosfera relaxantă sporesc popularitatea oraşului. Întrucât pietonii au rămas “stăpâni” pe străzile vechiului oraş, şoferii aşteaptă răbdători în timp ce turiştii fac poze pentru albumul de vacanţă.

Patru ecosisteme care merită ocrotite
Deşi o treime din populaţia insulei trăieşte în San Juan şi în împrejurimile lui, Puerto Rico are şi alte atracţii pentru turişti. Chiar dacă e mică, insula este un adevărat paradis floristic şi faunistic datorită climei şi reliefului său variat. Prezentăm în continuare doar patru dintre ecosistemele ei unice pe care autorităţile se străduiesc să le ocrotească.

Parcul Naţional El Yunque este o rezervaţie naturală care ocroteşte una dintre puţinele păduri tropicale rămase în Antile. Cascadele împodobesc versanţii munţilor, bromeliile portocalii înveselesc vegetaţia pădurii tropicale umede, iar ferigile uriaşe se iau la întrecere pentru spaţiu cu lianele şi palmierii. Deşi aflat în pericol de extincţie, papagalului de Puerto Rico îi prieşte acest habitat. Broscuţa coquí – o broască de copac care a devenit simbolul insulei – dă viaţă pădurii cu sunetele sale melodioase, ritmice.

De departe, versanţii din El Yunque par a fi poleiţi cu argint, impresie creată de frunzele arborelui yagrumo. Această specie de arbori s-a înmulţit după ce, cu câţiva ani în urmă, uraganul Hugo a devastat regiunea. Înmulţirea lor este un semn bun. “Pădurea se poate reface după un dezastru natural fără prea mult ajutor”, a spus un biolog al parcului. “Adevăratul pericol îl constituie omul.” Parcul adăposteşte 225 de specii de arbori, 100 de specii de ferigi şi 50 de specii de orhidee. Întrucât flora este foarte variat,ă rezervaţia a fost declarată de ONU rezervaţie a biosferei.

Rezervaţia Biosferei Guánica. Deşi se pare că doar 1% din pădurea tropicală musonică a lumii mai există în prezent, la doar câteva ore de mers cu maşina de el Yunque se află chiar o astfel de pădure – considerată de botanişti reprezentativă. În Guánica îşi duc traiul majoritatea păsărilor autohtone. Rezervaţia este habitatul şi a 750 de specii de plante, 7% dintre ele fiind ameninţate cu dispariţia. Flori de-o frumuseţe neobişnuită atrag păsări colibri şi o sumedenie de fluturi. Pădurea este mărginită de o fâşie de ţărm, neatins de om, unde ţestoasele verzi şi ţestoasele pieloase îşi depun ouăle.

Mangrove şi recife de corali. În rezervaţia Guánica, de-a lungul coastei există şi o pădure de mangrove. “Întrucât în rezervaţie nu se deversează reziduuri agricole sau industriale, mangrovele sunt sănătoase”, a afirmat unul dintre administratorii parcului. “Mangrovele constituie locul ideal de reproducere pentru peştii care populează recifele de corali.” Mangrovele sănătoase permit existenţa unor locuri aparte precum golfurile fosforescente, dintre care unele se găsesc în Puerto Rico. Ele oferă un spectacol unic pentru turişti.

Recifele de corali din larg nu au căzut pradă pescuitului intensiv. Mai multe insuliţe şi recife submerse au fost chiar declarate parcuri naţionale. Pentru scufundătorii ce se aventurează în aceste grădini subacvatice, întâlnirile cu lamantinii, ţestoasele şi peştii multicolori sunt experienţe unice.

Înotând printre stele
Insula Vieques, aflată nu departe de Puerto Rico, se mândreşte cu un golfuleţ numit Golful Fosforescent. El a primit acest nume deoarece adăposteşte, după cât se pare, cele mai multe organisme acvatice fosforescente din lume. Ori de câte ori aceste micuţe creaturi din familia dinoflagelatelor se simt ameninţate, emit o lumină verde – albăstruie, oferind unul dintre cele mai neobişnuite spectacole ale naturii.

Turiştii care vin noaptea în golf observă prima dată acest fenomen(luminiscenţă) când, speriaţi, peştii fug de bărcile lor. Peştii lasă în apele întunecate dâre luminoase asemenea unor stele căzătoare verzi. Când un turist înoată, orice mişcare îi poate fi văzută în întuneric. Ori de câte ori îşi scoate braţele din apă, picăturile ce cad par adevărate steluţe scânteietoare.

Deşi pe Columb nu l-a impresionat, iar pe conchistadorii aflaţi în căutare de comori chiar i-a dezamăgit, Puerto Rico atrage azi turişti din toate colţurile lumii. Pentru ei, insula este o adevărată comoară de frumuseţi naturale.

Conţinut preluat de la: CuriozitÄ�Å£i.Net - Enciclopedie online gratuită

Puerto Rico

Insula Kiritimati, sau Christmas, este cea mai mare dintre cele 33 de insule din Pacific care alcătuiesc statul Kiribati(În trecut, era cunoscut sub numele de Insulele Gilbert. Actualmente, Kiribati cuprinde, pe lângă cele 16 insule ale arhipelagului Gilbert, şi insulele Phoenix şi Line, precum şi Banaba (insula Ocean)). Are o suprafaţă a uscatului de aproape 390 km2, cam cât toate celelalte 32 de insule la un loc. Are aproximativ 5.000 de locuitori, populaţia totală a statului Kiribati fiind de circa 92.000 de locuitori.

Cu excepţia uneia, toate celelalte insule sunt atoli. Dacă se ia în calcul numai suprafaţa uscatului, insula Christmas nu este doar cel mai mare atol din Kiribati, ci şi cel mai mare din lume!

Insula Christmas mai este cunoscută pentru că se află în apropierea liniei internaţionale de schimbare a datei. Locuitorii ei se numără printre primii oameni care încep o nouă zi calendaristică şi un nou an.

Totodată, acest atol îndepărtat este unul dintre cele mai importante locuri de cuibărit ale păsărilor marine de la tropice. Potrivit unor statistici recente, aici cuibăresc de obicei aproximativ 25 de milioane de chire negricioase.

Tărâmul păsărilor devine cunoscut
În 1777, exploratorul James Cook a debarcat pe insulă chiar cu o zi înainte de Crăciun. Pe atunci, singurii locuitori ai insulei erau păsările, şi nu erau deloc puţine! Cook a pus insulei numele Christmas (în traducere, Crăciun). Ani la rând, poziţia ei fusese cunoscută doar de păsări.

Pe plajă se adună sute de mii de exemplare care vin să cuibărească. Când sosesc, zboară deasupra locurilor de cuibărit în cerc zi şi noapte, săptămâna după săptămână, aşteptând venirea celorlalte surate. Apoi, norul gălăgios de păsări coboară pe solul lipsit de vegetaţie pentru a-şi depune ouăle.

Puii, cărora de-abia le-au crescut penele, n-au decât trei luni când îşi încep hoinăreala deasupra apelor oceanului. Nu mai pun piciorul pe uscat decât după vreo 5–7 ani, când sunt apţi de împerechere. În toţi aceşti ani, ei îşi petrec cea mai mare parte a timpului zburând, deoarece penele nu au destulă grăsime pentru a le putea permite să plutească.

Spre deosebire de aceste păsări marine care îşi fac un cuib unde să-şi crească odraslele, chirele albe îşi depun ouăle direct pe ramurile copacilor. Din fericire, când ies din ou, puişorii au picioare şi gheare bine formate şi se prind imediat de ramură. Puişorii pufoşi ce stau atârnaţi de ramurile copacilor ne cuceresc numaidecât. Nici părinţii lor nu sunt mai prejos: micuţele păsări albe ca zăpada, cu ciocul negru ce creează un contrast izbitor cu restul corpului, sunt de o frumuseţe rară.

Insula Christmas adăposteşte cea mai mare colonie din lume de furtunari cu coadă lungă. În plus, se crede că acesta este ultimul loc în care cuibăresc petrelul polinezian şi petrelul de Phoenix. Printre numeroasele păsări ce cuibăresc aici mai amintim faetonul cu coadă roşie, corbul de mare cu mască, corbul de mare cafeniu, corbul de mare cu picioare roşii, chira cafenie şi fregata mică.

Fregatele zboară spre înaltul cerului parcă fără niciun efort. Execută frumoase acrobaţii aeriene, fură în zbor peşte din ciocul altor păsări şi chiar se iau la întrecere pentru „gustările“ rămase în urma pescarilor. Nevoia le determină să ajungă la asemenea performanţe aeriene, dat fiind că fregatele nu aterizează de obicei pe apă. Ca şi la chirele negricioase, penele nu sunt impermeabile. Mai mult, din cauza anvergurii aripilor de aproape 2 m, decolarea de pe apă ar fi o adevărată încercare.

Ploierul auriu de Pacific este una dintre numeroasele păsări migratoare pentru care insula Christmas constituie un loc de popas deosebit de important. Aici păsările îşi „fac plinul” şi iernează după un zbor lung: unele vin de la locurile lor de cuibărit aflate la mii de kilometri depărtare, dincolo de Cercul Polar de Nord. „Maratonistele” zborului reuşesc să ajungă cu bine pe acest tărâm al păsărilor, aflat la circa 2100 km sud de Honolulu(Hawaii), datorită unor capacităţi de orientare extraordinare.

Cu mult timp în urmă, căpitanul Cook s-a gândit probabil că insula e un loc bun doar „pentru păsări“, dar în prezent mulţi sunt de altă părere. Pentru ei, ca şi pentru păsări de altfel, insula este casa lor!

Conţinut preluat de la: CuriozitÄ�Å£i.Net - Enciclopedie online gratuită

Insula Christmas

Sunteţi stresaţi? Simţiţi nevoia să ieşiţi din cotidian? Închideţi ochii şi imaginaţi-vă că vă relaxaţi pe o insulă tropicală scăldată de razele soarelui, înotaţi în ape turcoaz, hoinăriţi prin păduri tropicale luxuriante ori staţi la taifas cu băştinaşi ce aparţin unor triburi exotice. Dar chiar să existe un asemenea paradis pe planeta noastră? Sigur că da! E vorba de insulele ce formează îndepărtatul stat Vanuatu!

Situat în partea de sud-vest a Pacificului, cam la jumătatea distanţei dintre Australia şi Fiji, arhipelagul Vanuatu, în formă de Y, este alcătuit din circa 80 de insuliţe. După părerea geologilor, în urma ciocnirii unor plăci tectonice uriaşe ale scoarţei terestre s-au format munţi înalţi care, în mare parte, sunt acoperiţi de ape. Cele mai înalte culmi ies din apă dând naştere arhipelagului Vanuatu, al cărui relief e destul de accidentat. În prezent, în urma mişcărilor tectonice, în zonă se înregistrează numeroase cutremure mici. Cei nouă vulcani activi, alimentaţi tocmai de aceste mişcări tectonice, îi pot tenta pe turiştii cu spirit de aventură să se apropie de zonele cu lavă topită.

Păduri tropicale luxuriante pot fi admirate pe toate insulele. Aici este patria uriaşului banian, un soi de smochin indian cu o coroană bogată, foarte mare. Peste 150 de specii de orhidee şi vreo 250 de varietăţi de ferigă alcătuiesc subarboretul des. Plajele, de o frumuseţe rară, şi falezele dantelate sunt udate de ape limpezi, pline de peşti coloraţi şi de corali. Ecoturiştii din întreaga lume vin pe insula Epi să înoate alături de blânzii şi jucăuşii dugongi(Mamifere marine erbivore care pot să măsoare 3,4m lungime şi să cântărească peste 400kg).

Canibali şi culte ale cargobotului
Primii exploratori europeni au sosit în Vanuatu în 1606. Insulele erau locuite de triburi sălbatice, iar canibalismul era o practică obişnuită. În acele vremuri, pădurile de santal, al cărui lemn parfumat era foarte preţuit în Asia, acopereau suprafeţe întinse. „Mirosind“ profiturile ce se puteau obţine, negustorii europeni au început să taie sistematic pădurile. Apoi s-au îndreptat spre altă activitate profitabilă: recrutarea forţei de muncă.

Băştinaşii erau recrutaţi şi trimişi să muncească pe plantaţiile de trestie-de-zahăr şi de bumbac din Samoa, Fiji şi Australia. Teoretic, muncitorii semnau de bunăvoie un contract de muncă pe trei ani. Practic, majoritatea erau răpiţi. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, când acest comerţ ajunsese la apogeu, mai mult de jumătate din bărbaţii de pe unele insule din Vanuatu munceau în alte ţări. Cei mai mulţi nu s-au mai întors niciodată acasă. Numai în Australia au murit aproape 10.000 de locuitori aduşi de pe insulele Pacificului, majoritatea fiind răpuşi de boli.

Bolile aduse de europeni au făcut ravagii şi în rândul celor rămaşi în Vanuatu. Insularii nu au putut lupta împotriva unor boli precum pojarul, holera şi variola. „Banala răceală a reuşit să decimeze populaţii întregi“, se spune într-o carte.

Primii misionari ai creştinătăţii au sosit în Vanuatu în 1839. Au fost invitaţi fără întârziere la masă, dar, după cât se pare, ca. . . fel principal! Mulţi alţi misionari au avut parte de aceeaşi soartă îngrozitoare. Cu timpul însă, protestanţii şi catolicii au reuşit să se impună pe insule. În prezent, peste 80% din locuitori susţin că aparţin uneia dintre aceste religii. Totuşi, scriitorul Paul Raffaele precizează că „mulţi localnici încă îi mai venerează pe vrăjitorii satului, care folosesc pietre posedate de spirite în ritualurile lor magice pentru a prinde în mreje un nou iubit, pentru a îngrăşa un porc ori pentru a ucide un duşman“.

Mai mult, în Vanuatu rezistă şi acum cultele cargobotului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o jumătate de milion de soldaţi americani au trecut prin Vanuatu în drum spre zonele de luptă din Pacific. Localnicii s-au minunat văzând multele bogăţii, sau „mărfurile“, pe care aceşti soldaţi le aduseseră cu ei cu cargoboturile ori cu avioanele. Când războiul s-a terminat, americanii şi-au făcut bagajele şi au plecat. Surplusul de echipamente şi de aparatură, în valoare de milioane de dolari, l-au aruncat în mare. În dorinţa de a-i aduce înapoi pe aceşti vizitatori, grupările religioase, numite culte ale cargobotului, au construit debarcadere şi piste de aterizare şi au simulat antrenamente folosind imitaţii ale echipamentelor militare. Chiar şi în prezent, sute de săteni de pe insula Tanna încă se roagă lui John Frum, „un fantomatic mesia american“, despre care ei zic că într-o bună zi se va întoarce şi le va aduce o mulţime de bogăţii.

Un mozaic cultural
Limbile şi obiceiurile locuitorilor acestui stat insular sunt uluitor de variate. Iată ce se spune într-un ghid turistic: „Vanuatu se declară ţara cu cea mai mare varietate de limbi pe cap de locuitor“. În arhipelag se vorbesc cel puţin 105 limbi şi numeroase dialecte. Bislama (lingua franca naţională), engleza şi franceza sunt toate limbi oficiale în această ţară.

Pe insule, un lucru este însă cert: ritualurile guvernează toate aspectele vieţii. Un străvechi ritual al fertilităţii de pe insula Pentecost a inspirat „nebunia“ bungee jumping-ului ce a cuprins întreaga lume. An de an, când se sărbătoreşte strânsul ignamelor, bărbaţii şi băieţii se aruncă în gol de pe nişte turnuri de lemn, înalte cam de 20–30 m. Doar nişte liane, cu care se leagă de glezne, îi salvează de la o moarte sigură. Atingând solul cu capul, cei ce execută „salturile pe pământ“ speră „să fertilizeze“ solul pentru următoarea recoltă.

Unele sate de pe insula Malekula şi-au deschis de puţin timp porţile pentru a-i primi pe vizitatori. Aici trăiesc triburile Namba Mari şi Namba Mici, cândva canibali fioroşi. După cât se pare, şi-au mâncat ultima victimă în 1974. Şi obiceiul de a lega strâns capul bebeluşilor de sex masculin pentru a le forma „frumoasele“ cranii lunguieţe a luat sfârşit cu câţiva ani în urmă. În prezent, băştinaşii Namba sunt deosebit de prietenoşi şi sunt bucuroşi să le arate turiştilor moştenirea lor culturală.

Insulele Fericirii
În 2006, Vanuatu a ocupat primul loc în clasamentul celor mai fericite ţări de pe pământ. Realizat de New Economics Foundation, o instituţie britanică, clasamentul celor 178 de ţări a fost întocmit luându-se în calcul satisfacţia personală şi longevitatea locuitorilor, precum şi impactul activităţii umane asupra mediului. „[Vanuatu] a ajuns pe primul loc deoarece oamenii de aici sunt fericiţi, trăiesc aproape 70 de ani şi nu aduc daune mediului“, se spune în ziarul Vanuatu Daily Post.

Conţinut preluat de la: CuriozitÄ�Å£i.Net - Enciclopedie online gratuită

Vanuatu, un stat ce merită vizitat!