Curiozităţi.Net

Einstein, Newton, Galilei, Darwin. Cu toţii ştim cine au fost aceşti oameni. Însă pe lângă ei, există o serie de oameni de ştiinţă, influenţi la vremea lor, însă mai puţin cunoscuţi în zilele noastre. Oameni care au făcut descoperiri care au schimbat lumea. Unii în mod pozitiv, alţii fiind responsabili pentru cele mai întunecate aspecte ale ştiinţei.

IBN AL-HAYTHAM
965-1039
Născut în Basra, al-Haytham a fost un mare gânditor al vremii sale. Printre domeniile în care a adus contribuţii, putem enumera filozofia, teologia, matematica, fizica, astronomia, optica, anatomia, oftalmologia, ingineria, medicina. Cele mai importante au fost lucrările sale legate de optică, iar tratatul în 7 volume, Kitab al-Manazir (“Carte de optică”), scris în perioada 1011 – 1021, poate fi considerat ca fiind una din cărţile cu cel mai puternic impact asupra evoluţiei fizicii, deoarece introduce metoda ştiinţifică şi iniţiază o adevărată revoluţie în domeniile opticii şi al percepţiei vizuale. El a făcut prima descriere a unei camere obscure, punând bazele inventării microscopului, cu profunde implicaţii în medicină şi microbiologie, la fel ca şi în chimie, a telescopului şi a pus bazele principiilor optice a artei renascentiste.

TIM BERNERS-LEE
1955-Prezent
Dacă n-ar fi fost Tim Berners-Lee, nu ai fi putut citi acest articol. Asta pentru că el este cel care a inventat World Wide Web-ul, însă în mod surprinzător a refuzat să-şi patenteze invenţia, în schimb făcând-o cadou lumii. Cu toţii ştim că de atunci internetul a revoluţionat modul în care oamenii comunică, unii spunând ca a fost un moment revoluţionar în istoria comunicării, surclasând descoperirile lui Marconi sau Alexander Graham-Bell.

AVICENNA
980-1037
Avicenna a fost unul dintre cei mai influenţi oameni de ştiinţă islamici, fiind filosof, medic şi cercetător al naturii, făcând descoperiri în matematică, logică, geologie. Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”. Dintre cele 450 de lucrări despre subiecte variate, în parte pierdute, cele mai faimoase sunt Qānūn fi ‘l-Tibb (Canonul Medicinei) şi Kitāb al-Shifā’ (Cartea tămăduirii [sufletului]). Acestea au fost folosite ca manuale în universităţi timp de sute de ani. Datorită lui s-a introdus carantina pentru împiedicarea răspândirii infecţiilor.

THOMAS MIDGLEY
1889-1944
Thomas Midgley este un om care şi-a pus amprenta asupra lumii moderne, însă, din păcate, în mod negativ. Midgley a descoperit că adăugarea de plumb în petrol opreşte sunetul supărător al motoarelor de maşini. Lucru care a dus însă la probleme de sănătate la nivel global. De asemenea, a fost responsabil pentru dezvoltarea CFC-ului, unul dintre cei mai distructivi compuşi din atmosferă, răspunzător pentru încălzirea globală. S-a spus că Midgley “a avut un impact mai mare asupra atmosferei decât orice alt organism din istorie”.

FRITZ HABER
1868-1934
Chimist, profesor la Universitatea din Berlin. A descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică folosind hidrogenul şi azotul din aer. Împreună cu Bosh a realizat aplicarea industrială a acestuia. În anul 1918 a primit Premiul Nobel pentru chimie. Însă, a fost implicat şi în producerea de arme chimice, cum ar fi cele cu chlorine gas pentru nemţi în timpul Primului război mondial, folosit de către nazişti pentru cele mai mari atrocităţi din istoria omenirii.

LEÓ SZILÁRD
1898-1964
Conceptul de reacţie de fisiune nucleară în lanţ a fost dezvoltat de Leo Szilard în 1933, pentru care a solicitat, în anul următor, un patent de invenţie. Prima reacţie nucleară în lanţ artificială, autoîntreţinută a fost iniţiată de Matallurgical Laboratory, condus de Enrico Fermi şi Leo Szilard, sub peluza stadionului Universităţii din Chicago, pe 2 Decembrie 1942, în cadrul Proiectului Manhattan. Acest proces a făcut posibilă inventarea bombei atomice. El a fost şi omul care a iniţiat Manhattan Project, scriindu-i preşedintelui Roosevelt să urgenteze procesul de realizare a acestor arme, crezând că nemţii dezvoltau ceva asemănător.

JAMES CLERK MAXWELL
1831-1879
Denumit de către unii ca părintele fizicii moderne, James Clerk Maxwell a adus o imensă contribuţie în domenii ca electricitate, termodinamică, fotografie, energie nucleară. Descoperirile lui legate de spectrul electromagnetic au dus la invenţia televizorului, radioului, cuptoarelor cu microunde. Ecuaţiile sale legate de câmpul electromagnetic au fost esenţiale în stabilirea teoriei relativităţii. Tot el a realizat prima fotografie colorată.

KARL LANDSTEINER
1868-1943
Landsteiner a jucat un rol important în identificarea grupelor de sânge. A demonstrat riscurile transfuziei cu grupa greşită de sânge, la fel cum a demonstrat şi natura ereditară a grupelor de sânge, care de atunci a fost folosită pentru demonstrarea paternităţii. A adus contribuţii importante în imunologie, histologie şi anatomie.

JOHN BARDEEN
1908-1991
John Bardeen a fost un inginer şi fizician american. Este singura persoană care a câştigat de două ori Premiul Nobel pentru Fizică: în 1956 pentru tranzistor, împreună cu William Shockley şi Walter Brattain, şi în 1972 pentru o teorie fundamentală a superconductivităţii convenţionale împreună cu Leon Neil Cooper şi John Robert Schrieffer, numită teoria BCS. A fost, totodată, prima persoană care a câştigat două Premii Nobel în acelaşi domeniu.

Tranzistorul a revoluţionat industria electronică, permiţând apariţia Erei Informaţiei, şi a făcut posibilă dezvoltarea aproape a tuturor dispozitivelor electronice moderne, de la telefoane la calculatoare şi rachete. Realizarile sale din domeniul superconductivităţii, care i-au adus al doilea premiu Nobel, sunt folosite în tehnologii medicale cum ar fi tomografia calculată şi imaginile cu rezonanţa magnetică.

JOSEPH LISTER
1827-1912
Joseph Lister a fost chirurg englez. Este creatorul asepsiei, folosind pentru prima dată fenolul ca antiseptic la dezinfecţia rănilor şi la curăţarea instrumentelor chirurgicale. În acea perioada noţiunile de igienă elementară ca spălatul mâinilor sau a rănilor erau considerate inutile. Studiind scrierile lui Pasteur, Lister îşi dă seama că fermentarea şi putrezirea pot avea loc şi în absenţa oxigenului şi aceasta în prezenţa anumitor microorganisme. Tratând instrumentele chirurgicale şi rănile cu fenol, Lister ajunge la performanţa de a reduce mortalitatea operatorie de la 50 la 15 la sută.

Sursa articolului: TimpulTău

Piri Re’is a fost un marinar turc care, în 1513, a desenat o hartă a Africii, a Americilor şi a Antarcticii. În 1929, când a fost regăsită, harta turcului a făcut mare valvă: oficial, Antarctica fusese descoperită abia în 1818. Ceea ce este şi mai bizar la această harta este faptul că Piri Re’is – după cum dovedesc reconstituiri de ultimă oră – a cartografiat fidel Antarctica aşa cum arăta aceasta înainte de a fi acoperită de zăpadă. Mai precis, în urmă cu 6.000 de ani.

Harta lui Piri Re’is a fost găsită în 1929, în Palatul Imperial din Constantinopol. Este pictată pe pergament şi datată 919 AH (în calendar islamic), care corespunde cu anul 1513. Ea este semnată de către un amiral din marina turcă numit Piri Ibn Haji Memmed, de asemenea, cunoscut ca Piri Re’is. Potrivit acestuia, harta a fost realizată având ca sursă un set de 20 de hărţi realizate în timpul lui Alexandru cel Mare.

Această hartă a fost analizata de către Charles H. Hapgood, istoric şi geograf la Universitatea din New Hampshire, concluziile fiind publicate în cartea sa Maps of the Ancient Sea Kings (1966). Concluzia la care Hapgood a ajuns a fost că o civilizaţie necunoscută nouă astăzi, cu bune cunoşinţe de navigaţie şi cartografiere, a călătorit în jurul pământului în trecutul îndepărtat lăsând moştenire aceste hărţi. Aceştia au întocmit hărţi care au fost copiate de mână de-a lungul mai multor generaţii. Harta Piri Re’is se crede că este una dintre acestea, are lacune, însă datele prezentate în ea sunt uimitoare.

Harta lui Piri Re’is este piatra de temelie pentru tot mai numeroasele ipoteze care se nasc referitoare la existenţa unei civilizaţii din epoca de piatră necunoscută nouă. Un lucru uimitor legat de această hartă este modul detaliat şi corect în care au fost reprezentate coastele şi regiunile din America de Sud. Însă cea mai celebră este existenţa în această hartă a Antarcticii, reprezentată înainte de a fi acoperită de zăpadă.

Sursa articolului: TimpulTău

Deşi încă din anul 1973 se propusese înfiinţarea Parcului Naţional al Munţilor Rodnei, acest fapt s-a petrecut abia in 1990, când acesta a fost constituit pe o suprafaţă de 56.700 ha. Ulterior, Legea nr.5/2000 şi Hotărârea de Guvern nr.230/2003 au oficializat existenţa parcului naţional pe 46.400 ha din Munţii Rodnei.

Înălţimea şi masivitatea, originalitatea geologică, geomorfologică, climatică şi hidrografică a acestor munţi, ca şi marea bogăţie floristică şi faunistică, cu numeroase endemisme şi relicte glaciare fac din acest parc o atracţie irezistibilă pentru numeroşii turişti şi specialişti.

Parcul Naţional Munţii Rodnei este situat în nordul Carpaţilor Orientali, în subunitatea cunoscută sub numele de Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei. Din punct de vedere administrativ parcul se află pe teritoriul judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava.

Tărâmul gheţurilor trecute
Altitudinile mari(vf. Pietrosu – 2.303 m – cel mai înalt vârf al Carpaţilor Orientali) şi masivitatea Munţilor Rodnei sunt consecinţe ale alcătuirii petrografice şi ale tectonicii. Aceştia apar sub forma unui horst imens alcătuit din şisturi cristaline, delimitat de falii profunde: Dragoş Vodă(în nord) şi Rodnei(în sud). Şisturile cristaline intră în alcătuirea a trei pânze(serii): de Bretila, de Repedea şi de Rebra. Rocile sedimentare ce înconjoară masivul sunt de vârstă cretacică şi paleogenă(marne, gresii, conglomerate şi calcare).

Din întreg lanţul carpatic oriental Munţii Rodnei păstrează cel mai bine urmele gheţarilor cuaternari. Relieful glaciar este bine dezvoltat pe versantul Nordic unde există importante circuri glaciare(Pietrosu, Buhăescu, Negoescu etc.). Pe versantul sudic, relieful glaciar este mai slab reprezentat, aici apărând circuri glaciare suspendate, circuri glacio-nivale şi nişe nivale.

Calcarele prezente în jumătatea sudică a Munţilor Rodnei au generat apariţia unui relief carstic, acesta din urmă reprezentat prin câteva peşteri: Izvorul Tăuşoarelor, Jgheabul lui Zalion, Baia lui Schneider.

Clima
În Munţii Rodnei se resimt influenţele climatic baltice care, pe fondul altitudinilor ridicate, dau naştere unui climat mai aspru. Temperatura medie anuală a aerului scade odată cu altitudinea, fiind de 7-8°C la poalele muntelui, respectiv negative(-1,5°C) la înălţimi de peste 2200 m. În luna ianuarie temperatura medie a aerului este de -3°C la altitudini mici şi de -9°C în zona înaltă. În luna iulie temperatura medie a aerului variază între 7°C(în zona crestei) şi 18°C(la baza munţilor). Precipitaţiile depăşesc valoarea de 1200-1400 mm/an.

Specii noi
Someşul Mare, ce îşi are izvoarele în masiv, adună apele din sud-estul, sudul şi vestul acestuia: prin Cobăşel, Valea Vinului(Baia), Anieş, Cormaia, Rebra şi Salauta(cu afluenţii săi Telcişor şi Strâmba). Vişeul, un alt râu important, îşi are obârşia pe pantele nordice şi strânge laolaltă apele unor afluenţi cum ar fi Fântâna, Negoescu, Pietroasa, Izvorul lui Dragoş, Iza etc.). Din Lacul Ştiol izvorăşte Bistriţa Aurie.

În masiv există numeroase lacuri glaciare dintre care 23 sunt mai importante(Iezerul Pietrosului, Taurile Buhăescului, lala Mare, Lala Mică, Ştiol).

În condiţiile unui climat rece şi umed etajarea vegetaţiei este bine evidenţiată altitudinal. Pădurile ocupă peste 60% din Munţii Rodnei, fiind constituite în principal din răşinoase şi fag. Păşunile naturale acoperă circa 30% din suprafaţa acestor munţi iar 10% reprezintă stâncării.

Flora micomicetelor cuprinde 390 de specii, dintre care 4 specii sunt noi pentru ştiinţă. Flora lichenilor este reprezentată de 248 de specii şi 26 de taxoni, dintre care 21 de specii şi 6 taxonni pot fi întâlniţi numai în Munţii Rodnei, iar 6 specii sunt endemite ale Carpaţilor. Flora casmofitelor este foarte bogată, fiind înregistrate 1123 de specii de plante superioare.

Specii rare
Analiza compoziţiei plantelor superioare, evidenţiază predominanţa elementelor euroasiatice(36,7%), la care se adaugă specii arctice, central europene şi un număr mic de elemente mediteraneene şi continentale. Modul de asociare a acestor specii este foarte interesant şi, în acest sens, enumerăm câteva fitocenoze endemice: Saxifraga luteo viridis, Silenteum zawaddzkii(din zonele Piatra Rea – Puzdrele – Corongis); Asplenio, Cystopetridetum fragilis, Veronicetosum baumgartii(pe stâncăriile calcaroase din Muntele Cailor, Căldarea Bila-Ineu, Iezerul Pietrosului, Paua Galaţului); Thymioi pulcherrimiu, Poetum rehamanii(de la Piatra Rea, Corongis şi Pietrosu); Gypsophilo, Artemisetum erianthi şi Cardomino neglectae, Papaveratum corona sancti stephani(din arealul Ineu).

Specii rare şi foarte rare în flora Romaniei: Salix alpine, Salix bicolor, Androsace obtusifolia, Astragalus penduculiflores, Laserpitium archangelica, Carex bicolor, Carex atrofusca, Carex pediformis ssp. Rhizodes, Juncus castaneus, Draba fladnitzenis, Kobresia simpliciuscula, Conioselinum tataricum etc. Endemisme carpatice şi dacice întâlnite în Munţii Rodnei: Acontitum moldavicum, Campanula carpatica, Centaurea carpatica ssp. Carpatica, Centaurea pinnatifida, Dianthus tenuifolius, Erysium vittamani, Festuca carpatica, Festuca nitida ssp flaccid, Heracleum carpaticum, H. palmatum, Salix kitaibeliana, Thymus pulcherrimus, Tristeum macrothichum.

Relictele glaciare ce vegetează în lacurile mlăştionase sunt reprezentate de Carex limosa, Carex chordorrihiza, Empetrum nigrum, Salix bicolor, Carex pauciflora, Scheuchzeria palustris etc.

Multe animale de ocrotit
Munţii Rodnei dispun de un neasemuit şi bogat fond cinegetic, reprezentat de urs, cerb carpation, capra neagră, căprior, mistreţ, lup, râs, jderul de copac, marmota, colonizată începand din 1973 cu exemplare aduse din Alpii Franţei etc. Ornitofauna este reprezentată de specii de talie mare, cum ar fi: cocoşul de munte, localizat în pădurile din zona de obârşie a pârâurilor Anieş şi Cormaia, cocoşul de mesteacăn, întâlnit sub culmile împădurite Bătrâna şi Mihăiasa, acvila de munte, acvila ţipătoare mare, şorecarul comun, şerparul, buha mare etc. Apele din Munţii Rodnei sunt habitat ideal pentru diferite specii de peşti şi anume: păstrăv şi lipan în pâraiele Anieş, Cormaia, Izvorul Băilor, Rebra, Iza, Dragoş, Negoescu, Repedea, Bila, Lala şi lacurile Lala Mică şi Lala Mare – boişteanul, mreana şi scobarul pe Someşul Mare.

Fauna nevertebratelor este foarte diversă, cu endemite şi specii relicte, cum ar fi: 28 de specii de enchitreide, 12 specii de lumbricide(cu specia endemică, Allolobophora carpatica), 20 de specii de diploid cu 9 endemite, 36 de specii de chilopode cu 6 endemite, 39 de specii de ortptere, cu endemitele Isophia brevipennis, Pholidoptera transsylvanica şi Miramella ebneri carpathica şi 295 de specii de lepidoptere, cu speciile ocrotite pe plan mondial – Erebia pharte carpatina, Erebia epiphron transsylvanica şi Erebia sudetica.

Arii naturale de interes deosebit
-Rezervaţia ştiinţifică Pietrosu Mare(3300 ha);
-Rezervaţia botanică Poiana cu Narcise din Muntele Saca, 5 ha, situate la cea mai mare altitudine din ţară;
-Rezervaţia mixtă Peştera şi Izbucul Izvorul Albastru al Izei(100 ha);
-Rezervaţia naturală Piatra Rea(50 ha);
-Rezervaţia mixtă Izvoarele Mihăilesei(50 ha);
-Rezervaţia mixtă Ineu-Bătrâna(0,5 ha).

Activităţi premise în parc
Sunt premise numai acele activităţi care nu diminuează biodiversitatea şi nu afectează negativ cadrul fizico-geografic natural al ariei protejate. Aceste activităţi se referă la combaterea biologică a dăunătorilor vegetali şi animali, forestieri sau agricoli,; la observaţii şi evaluări ale vânatului,; la cercetarea ştiinţifică nondestructivă, în ariile cu regim de ocrotire integral, fiind necesar avizul Academiei Române şi acordul administraţiei parcului; la turismul ecologic şi de recreere în mijlocul naturii; la practicarea activităţilor tradiţionale ale comunităţilor locale, în consens cu utilizarea durabilă a resurselor naturale şi în armonie cu legile de ocrotire a naturii.

Îţi trebuie mai mult de un măr pe zi pentru a-l ţine pe medic la distanţă. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti rezistenţa corpului prin consumarea a şapte porţii de fructe şi legume pe zi şi opt-zece pahare de apă. O dieta echilibrată este cheia pentru un sistem imunitar puternic, însă următoarele zece alimente sunt cele mai bune pentru întărirea sistemului imunitar, menţinându-te pregătit să lupţi împotriva bolilor.

Iaurt
Bacteriile probiotice – adică culturi de microorganisme vii şi active ce tranzitează tractul gastrointestinal – care se găsesc în iaurt echilibrează microflora prin colonizarea directă a intestinului subţire. Cu toate că sunt disponibile ca suplimente nutritive, studiile au arătat că un consum zilnic de 200 gr de iaurt are acelaşi efect benefic asupra sistemului imunitar la fel ca pastilele.

Cel mai benefic probiotic este lactobacillus reuteri care se pare că stimulează celulele albe. Ai grija să alegi un iaurt care să nu conţină mai mult de 200 de calorii, 4 grame de grăsime sau mai puţin, 30 grame de zahăr sau mai puţin şi cel puţin 6 grame de proteine.

Cartofi dulci
Puţini se gândesc la piele ca parte a sistemului imunitar. Însă acest organ crucial, care acoperă o suprafaţă de 16 metri pătraţi, este o primă fortăreaţă împotriva bacteriilor, viruşilor şi altor dăunători. Pentru a te menţine puternic şi sănătos, pielea are nevoie de vitamina A. Vitamina A joacă un rol major în producerea de ţesut conjunctiv.

Unul dintre cele mai bune moduri de a include vitamina A în dietă este consumând alimente care să conţină beta-caroten, pe care corpul o transformă în vitamina A. Una dintre cele mai rapide şi delicioase căi de a obţine beta-caroten este de la cartofii dulci. O jumătate de cană conţine doar 170 de calorii însă 40% din doza zilnică recomandată de vitamina A sub forma de beta-caroten. Alte fructe şi legume bogate în beta-caroten sunt: portocalele, morcovii, dovleacul, pepenele galben.

Ceai
Imunologişti de la Universitatea Harvard au descoperit că persoanele care au băut câte cinci ceşti de ceai zilnic timp de două săptămâni şi-au îmbunătăţit sistemul imunitar atât de mult încât produceau de zece ori mai mulţi interferoni decât cei care nu au consumat ceai negru. Interferonul este o proteină care luptă împotriva infecţiilor, a răcelii şi gripei. Acelaşi efect îl are şi ceaiul verde.

Nu numai răceala şi gripa, ci şi otrăvirea cu mâncare, tăieturile infectate, tuberculoza sau malaria sunt cauzate de bacterii împotriva cărora corpul tău luptă cu interferoni. Interferonul conţinut în ceai poate preveni sau diminua aceste afecţiuni. De asemenea, luptă împotriva cancerului pentru că încetineşte creşterea celulelor canceroase. Dacă cinci căni de ceai sunt prea multe, şi doar doua căni pe zi oferă o bună protecţie.

Supa de pui
Dacă atunci când erai mic şi răceai, mama ta îţi dădea să mănânci supă de pui, să ştii că nu era în zadar. Supa de pui blochează migraţia celulelor albe inflamatoare, simptomele răcelii fiind un răspuns la acumularea de celule în tuburile bronşice.

Amino acidul cysteine, eliberat de către carnea de pui în timpul gătitului, se aseamănă din punct de vedere chimic cu medicamentul pentru bronşită, acetylcysteine, lucru care explică efectul benefic al supei de pui. Supa de pui sărată menţine mucusul subţire la fel cum o fac şi medicamentele. Dacă adaugi şi ceapă sau ustruoi, va creşte puterea de a ridica sistemul imunitar. Aşa că atunci când simţi că te va prinde răceala, fă-ţi nişte supă de pui.

Carne de vită
Deficienţa de zinc este una dintre cele mai întâlnite printre adulţi, mai ales în cazul vegetarienilor sau a celor cărora şi-au scos din alimentaţie carnea de vită, o sursă de bază pentru această minerală benefică pentru sistemul imunitar. Chiar şi o uşoară deficienţă de zinc poate să crească riscul de a face infecţii. Zincul este foarte important în dietă deoarece ajută la dezvoltarea celulelor albe, cele care distrug bacteriile, viruşii, microbii.

O porţie de 85 gr de carne de vită oferă circa 30% din doza necesară de zinc. Este doza suficientă pentru a face diferenţa între deficienţă şi cantitatea necesară. Dacă nu-ţi place deloc carnea de vită, încearcă alte alimente care conţin zinc, cum ar fi stridiile, cereale, carnea de porc, de pui, iaurt sau lapte.

Ciupercile
De secole, oamenii din întreaga lume au apelat la ciuperci pentru a avea un sistem imunitar puternic. Cercetările contemporane ne arată de ce. Acestea arată că ciupercile cresc producerea şi activitatea celulelor albe, făcându-le mult mai agresive. Lucru extrem de benifc atunci când ai o infecţie.

Peştele şi crustaceele
Dacă îţi iei doza necesară de seleniu (conţinut din plin în stridii, crabi, scoici, raci) vei ajuta la creşterea producerii citokinelor, proteine reglatoare care ajută la distrugerea viruşilor răcelii din corp.

Dintre toate grăsimile, omega-3 — care se găsesc în peşte — crează cele mai ridicate niveluri din sânge de celule T care luptă împotriva răcelii.

Usturoiul
Usturoiul conţine ingredientul activ allicin, care luptă împotriva infecţiilor şi bacteriilor. Cei care consumă usturoi au riscuri scăzute cu două treimi să răcească decât ceilalţi. De asemenea, persoanele care consumă mai bine de şase căţei de usturoi pe săptămână au riscuri cu 30% scăzute de a face cancer de col sau de stomac. Încearcă să mănânci doi căţei de usturoi întregi zilnic şi adaugă usturoi în mâncare de câteva ori pe săptămână.

Fulgi de ovăz şi orz
Aceste cereale conţin beta-glucan, un tip de fibre cu capacităţi antimicrobiale şi antioxidante, mai puternice decât echinacea. Dacă consumi aceste cereale, îţi vei îmbunătăţi sistemul imunitar, va grăbi vindecarea rănilor şi ajută antibioticele să îşi facă mai bine efectul. Ar trebui să inlcluzi cel puţin una din cele trei porţii cu cereale zilnice.

---

Sursa articolului: TimpulTău

După cum puteţi observa dacă sunteţi cititori fideli ai blogului, am schimbat tematica. Însă nu a fost o mişcare plănuită.

Pur şi simplu, navigând pe internet, am descoperit tematica Fervens. Şi am zis “Băi…tema asta e mai faină decât cea pe care o folosesc eu acum pe blog. Cred că a venit timpul pentru o schimbare”.

De ce îmi place mai mult Fervens decât Going Pro Simple Mind? E mai simplă, mi se pare că e şi puţin mai aerisită, are coloane în stânga şi în dreapta, conţinutul fiind plasat pe mijloc şi e mai viu colorată…într-un fel.

Vouă vă place această tematică?

Publicitate: Puteţi cumpăra baterii şi încărcătoare pentru laptop de la eMAG!

Iată câteva sfaturi oferite de techradar.com pentru a îmbunătăţi durata de viaţa a bateriei unui laptop.

1. Întunecă-ţi ecranul
Ecranul este cel mai mare consumator de energie din toate componentele laptopului. Este nevoie de multă forţa de la baterie pentru a-ţi menţine ecranul clar şi luminos. Dacă vrei să salvezi această energie, trebuie doar să reduci din luminozitate.

2. Închide funcţiile Wi-Fi
Altele consumatoare de energie sunt funcţiile de wireless networking care sunt incorporate în majoritatea laptopurilor. Wi-Fi consumă energia bateriei din cauza faptului ca mereu caută reţele la care să se conecteze. Multe laptopuri au o funcţie care îţi permite să închizi manual adaptorul wireless pentru a nu risipi energie, însă laptopurile mai vechi nu au acestă funcţie. În acest caz mergi la Control Panel, accesează meniul Network Connections şi dezactivează conexiunea wireless.

3. Închide-ţi toate sursele externe
Dacă foloseşti surse externe USB, acestea pot să îţi scurgă serios din energie, aşa că scoate din legătura cu laptop-ul tot ce nu îţi trebuie. Stickurile USB, mouseurile şi webcamurile sunt cele mai dese dispozitive care storc energie, aşa că, în cazul în care trebuie să folosesti un stick USB,  copiază informaţiile de care ai nevoie în computer şi scoate dispozitivul cât mai repede posibil şi renunţă la mouse în situaţiile în care te poţi descurca şi cu touch padul laptopului.

4. Scoate discurile
Dacă laşi discul să se învârtă în drive îţi va folosi multă energie. Pur şi simplu scoate discul când nu mai ai nevoie de el.

5. Investeşte în hardware
Aceste mici trucuri te ajută să îţi prelungeşti puţin viaţa bateriei, însă dacă ai nevoie să foloseşti laptopul în cea mai mare parte a zilei, vei avea nevoie să faci mai mult decât atât. Majoritatea laptopurilor vin cu o baterie de şase celule, însă mulţi producători oferă şi de opt sau chiar 12, lucru care îţi dublează puterea. Alternativele la baterii scumpe sunt produse ca Philips Portable Power Pack, care îţi oferă câteva ore în plus. Acestea sunt suficient de mici pentru a le putea lua cu tine când eşti pe drum şi îţi vor dubla timpul de funcţionare a bateriei.

6. Dezactivează funcţiile neimportante
Windows Vista are multe funcţii care, deşi sunt de ajutor,  îţi solicită prea mult sistemul. Aşa că atunci când eşti pe drum, poţi să le dezactivezi. De exemplu poţi renunţa la Windows Aero şi Windows Sidebar pentru a-ţi face laptopul mai eficient.

---

Sursa articolului: TimpulTău

---

Reclama: Dacă sunteţi din Bucureşti, puteţi cumpăra lalele şi alte flori de pe FloriLaBucuresti.ro

---

„Când vine primăvara în Olanda, este ca şi cum mii de hectare . . . ar prinde viaţă“, declară Biroul de Turism din Olanda. Deodată, într-o explozie de culori, rânduri strălucitoare de lalele înflorite inundă câmpiile, creând un spectacol floral care atrage turişti din toate colţurile lumii. Pentru cei mai mulţi vizitatori, aceste gingaşe flori de grădină foarte cunoscute sunt la fel de tipice Olandei ca şi morile de vânt, brânza şi saboţii de lemn. Dar ştiaţi că, de fapt,  lalelele sunt originare din Turcia?

Lalele olandeze cu rădăcini orientale
S-au găsit lalele pe ornamentele turceşti care datează din secolul al XII-lea, însă în literatura europeană lalelele sunt menţionate pentru prima oară în anii 1550, precizează botanista Adélaïde L. Stork. În 1553, un călător din Franţa a scris că „străini uimiţi“ cumpărau din pieţele Constantinopolului (Istanbul) ciudaţi „crini roşii cu cepe mari“. Localnicii îi spuneau acestei flori dülbend, ceea ce în limba turcă înseamnă „turban“, iar acest cuvânt a devenit „originea etimologică a cuvântului «lalea»“, explică dr. Stork.

Unul dintre străinii fascinaţi de aceste flori asemănătoare unui turban a fost Ogier Ghislain de Busbecq, ambasadorul Austriei în Turcia (1555–1562). El a adus la Viena câţiva bulbi din Constantinopol, pe care i-a plantat în grădinile împăratului habsburg, Ferdinand I. Aici, bulbii de lalea au înflorit sub grija atentă a specialistului Charles de L’Écluse, un botanist francez, cunoscut mai mult sub numele său latin, Carolus Clusius.

Nu peste mult timp, faima lui Clusius a atras atenţia Universităţii din Leiden, Olanda, care l-a convins să accepte postul de custode al grădinii botanice din cadrul universităţii. În octombrie 1593, Clusius — şi „câţiva bulbi de lalele ascunşi“ — a sosit la Leiden. Câteva luni mai târziu, în primăvara anului 1594, noua grădină a lui Clusius a devenit locul în care a înflorit pentru prima oară o lalea în Olanda.

Lalomania — o perioadă zbuciumată
Culorile vii şi formele exotice ale lalelei i-au fascinat pe olandezi. Deoarece în unele poveşti romantice se vorbea despre imensa valoare pe care sultanii turci le-o atribuiau bulbilor, toţi cetăţenii care acordau o deosebită atenţie condiţiei sociale ajunseseră să dorească să aibă bulbi. Nu peste mult timp, bulbii maturi de lalele au devenit o afacere rentabilă, iar când cererea a început să depăşească oferta, preţul bulbilor a crescut vertiginos şi astfel a început o perioadă zbuciumată pe care istoricii olandezi o numesc tulpenwoede, adică lalomanie.

Cea mai înfloritoare perioadă a lalomaniei a fost în anii 1630, când bulbii de lalele au ajuns să fie cea mai căutată marfă de pe piaţă. În acele vremuri era mai uşor să cumperi un tablou cu o lalea de Jan D. de Heem (un mare pictor olandez din secolul al XVII-lea cunoscut pentru tablourile cu natură moartă) decât să cumperi un bulb al unei varietăţi rare de lalea, declară Oliver Impey, un istoric de artă. Un singur bulb constituia o zestre bună pentru o mireasă, trei bulbi erau preţul pentru o casă cu vedere la canal, iar cu un singur bulb din varietatea Lalea Brasserie se putea cumpăra o fabrică de bere prosperă. Negustorii de bulbi puteau câştiga lunar aproape 44 000$ (în actuala monedă americană). Potrivit unei surse, „în hanurile şi în cârciumile din întreaga Olandă, discuţiile şi tranzacţiile se concentrau doar în jurul unui singur produs: bulbii“.

„Preţurile care creşteau încontinuu i-au tentat pe mulţi oameni de rând din clasa mijlocie şi pe familiile sărace să se hazardeze pe piaţa de lalele“, adaugă The New Encyclopædia Britannica. „Unii şi-au ipotecat locuinţele, proprietăţile şi fabricile ca să poată cumpăra bulbi pe care să-i vândă apoi la un preţ mai mare. De multe ori s-au încheiat vânzări şi revânzări fără ca bulbii să fie scoşi din pământ.“ Unii şi-au dublat averile cât ai clipi din ochi. Cei săraci au devenit bogaţi, iar cei bogaţi au devenit extraordinar de bogaţi. Comerţul cu bulbi devenise o piaţă a speculanţilor frenetici, până când, brusc, în 1637, a ajuns să fie mai mulţi vânzători decât cumpărători, iar piaţa s-a prăbuşit. Aproape peste noapte, mii de olandezi bogaţi au fost ruinaţi.

Dragostea continuă
Cu toate acestea, dragostea pentru lalele a supravieţuit urmărilor lalomaniei, iar industria bulbilor de lalele a început să înflorească din nou. De fapt, prin secolul al XVIII-lea, lalelele olandeze au devenit atât de renumite, încât un sultan turc, Ahmed al III-lea, a importat mii de lalele din Olanda. Astfel că, după o lungă călătorie, descendentele olandeze ale lalelelor turceşti s-au întors în ţara lor de baştină. În prezent, în Olanda, cultivarea lalelelor a devenit o ramură comercială importantă sau, cum spun unii, o afacere frumoasă. Din cei 34 000 de kilometri pătraţi ai ţării, circa 7 700 de hectare sunt folosite pentru cultivarea bulbilor de lalele. Anual, cei 3 300 de producători din ţară exportă aproape două miliarde de bulbi de lalele în peste 80 de ţări.

Deşi laleaua a avut un trecut zbuciumat, dragostea omului pentru această favorită a grădinilor a rămas aceeaşi. Pe parcursul secolelor, această floare frumoasă i-a impresionat pe artişti, pe poeţi şi pe oamenii de ştiinţă, aceştia imortalizându-i pe pânză şi pe hârtie forma elegantă şi culorile extraordinare. Unul dintre aceştia, Johann Christian Benemann, om de ştiinţă din secolul al XVIII-lea, a scris în limba germană o monografie despre lalea, iar mai târziu a intitulat acest tratat Die Tulpe zum Ruhm ihres Schöpffers, und Vergnügung edler Gemüther (Laleaua pentru gloria Creatorului ei şi pentru plăcerea celor cu înclinaţii alese). Pentru el şi pentru mulţi alţi autori, remarcă Adélaïde Stork, laleaua „nu este doar un obiect aflat în mâna grădinarului, ci ea reflectă măreţia şi gloria Creatorului“. Privind această delicată floare, veţi vedea că nu este deloc greu să fiţi de aceeaşi părere.

Cum să cultivaţi lalele
-Atâta timp cât există o sursă de apă din belşug, laleaua se poate cultiva aproape în orice tip de sol. Însă poate fi mai uşor să cultivaţi lalele dacă amestecaţi pământul cu nisip, turbă sau compost.
- Plantaţi bulbii de lalea toamna. Există două modalităţi de a face acest lucru: Puteţi săpa o gaură pentru fiecare bulb sau puteţi face o brazdă în care să plantaţi toţi bulbii deodată.
-Iată o metodă empirică pentru plantarea bulbilor de lalele: Se plantează la o adâncime egală cu dublul înălţimii bulbului. Aceasta înseamnă că partea de jos a bulbului (partea plată) trebuie să se afle la o adâncime de 20 de centimetri. Puneţi bulbii la o distanţă de 12 centimetri unul faţă de altul.
-Acoperiţi bulbii cu pământul pe care l-aţi scos afară şi udaţi-i imediat, ca să poată începe să crească. Când este ger mare, un strat de turbă sau un strat protector de frunze va ocroti bulbii şi nu va lăsa solul să se usuce. Primăvara, când planta răsare, îndepărtaţi stratul de frunze.
-Tăiaţi floarea când petalele încep să se ofilească; în caz contrar, planta va face sămânţă şi îi va lua bulbului din hrana necesară pentru a creşte anul următor. Lăsaţi planta să moară singură şi rupeţi-o când frunzele se îngălbenesc.
-Nu plantaţi bulbii la întâmplare, ci, mai bine, plantaţi bulbi de acelaşi fel şi culoare la un loc, grupat. În acest mod veţi crea pete de culoare şi vă veţi bucura deplin de o capodoperă florală în grădina voastră.

Alimentele pe care le consumăm joacă un rol important în menţinerea dinţilor şi a gingiilor sănătoase. Cu toţii ştim că zahărul este dăunător pentru dinţii noştri ajutând la apariţia cariilor. Însă nu este singurul aliment de care trebuie să ne ferim.

Acidul
Acesta poate să dizolve smalţul dinţilor dacă este consumat în cantităţi excesive. Iar noi îl consumăm zilnic în cantităţi mari prin băuturi răcoritoare carbogazoase, sucuri de fructe, băuturi energizante. Smalţul este primul strat subţire al dinţilor care are rolul de a menţine structura dinţilor şi joacă rolul de barieră împiedicând carierea dinţilor. Dacă smalţul se deteriorează, atunci dinţii devin crăpaţi, decoloraţi şi mult mai sensibili la rece şi cald.

Primul pas în prevenirea eroziunii smalţului este să diminuăm consumarea băuturilor carbogazoase. Stomatologii spun că băuturile normale răcoritoare conţin mai mult acid decât cele dietetice, însă ambele sunt mult mai acidice decât apa. Spre surprinderea noastră, ceaiurile reci de lămâie şi băuturile energizante sunt mult mai acidice decât băuturile răcoritoare carbogazoase.

Chiar şi sucurile de fructe trebuie consumate cu moderaţie. Cu toate că sunt foarte sănătoase şi conţin o bună sursă de vitamine, au o mare concentraţie de zahăr şi o ridicată concentraţie naturală de acid.

Când vine vorba de cafea şi ceai, acestea îţi vor păta dinţii şi îţi vor usca gura. Ceea ce este de două ori dăunător, pentru că astfel cofeina va diminua cantitatea de salivă produsă şi astfel dinţii nu se vor putea curăţa natural.

Pentru a reduce riscul deteriorării smalţului, stomatologii recomandă să consumăm toate aceste băuturi în perioade limitate de timp. Putem consuma zilnic un pahar cu o astfel de băutură, dar în restul zilei ar fi bine să bem apă. De asemenea, se poate limita eroziunea dinţilor prin folosirea unui pai, dinţii nu mai intră astfel în contact direct cu acizii.

Dacă vrei să reduci riscurile de vătămare a dinţilor şi te gândeşti să te speli pe dinţi imediat după ce consumi o astfel de băutură, să ştii că nu te-ai gândit bine. Din contră, trebuie să aştepţi ceva timp până să te speli pe dinţi pentru că smalţul rămâne mai moale timp de circa o oră dupa expunerea la aceşti acizi, iar periatul nu ar face altceva decât să îl erodeze şi mai tare. În schimb, clăteşte-ţi gura cu apă.

Zahăr
Însă distrugerea smalţului dinţilor nu este singura problemă care poate interveni din cauza unei nutriţii greşite. Cavitatea dentară poate întâmpina şi ea probleme. Această parte a dinţilor se deteriorează atunci când bacteriile naturale din gură descompun rămăşiţele de mâncare rămase între dinţi. Când alimentele sunt bogate în zahăr sau amidon acestea distrug dinţii. Acest proces produce acizi care dizolvă mineralele dinţilor noştri, slăbindu-i şi ducând la carierea lor. Vestea bună este că saliva ajută la neutralizarea acestor acizi şi conţine minerale care ajută la întărirea lor.

Cu toate că de mici copii ştim că dulciurile ne fac rău dinţilor, mai există şi alte alimente care sunt dăunătoare în egală măsură despre care părinţii noştri nu ne-au prevenit. Pe lângă zahăr, acelaşi efect nociv îl au şi carbohidraţii, care se găsesc, spre exemplu, în chips-uri sau pâine. Cu toate că alimentele care conţin carbohidraţi ne oferă şi un aport de fibre şi substanţe nutritive, dacă sunt consumate zilnic, dinţii noştri sunt expuşi unei cantităţi prea mari de carbohidraţi care le face mult rău.

În mod natural, saliva este cea care ne ajută să ne păstrăm dinţii sănătoşi pentru că spală dinţii de carbohidraţi şi neutralizează acizii. Însă trebuie să ajutăm şi noi cumva. De aceea trebuie să încercăm să reducem gustările dintre mese şi după orice masă să ne clătim gura cu apă. Asta, bineînteles pe lângă periajul regulat şi curăţarea dinţilor cu aţă şi apă de gură.

Ca să recapitulăm, iată câteva lucruri pe care să le respectăm pentru a avea o dantură sănătoasă:
- să evităm alimentele şi băuturile cu o bogată concentraţie de zahăr.
- să mâncăm mai multe alimente nutritive cu conţinut scăzut de zahăr, cum ar fi laptele, orezul, carnea, fructele, peştele, legumele.
- majoritatea băuturilor din comerţ au un conţinut ridicat de zahăr aşa că ar trebui reduse pe cât posibil şi înlocuite cu apă.
- dulciurile este mai bine să fie consumate ca desert decât între mese, pentru ca producţia de salivă este crescută în timpul mesei, saliva care ajută la neutralizarea acizilor care dăunează dinţilor.
- de asemenea, trebuie urmărită structura alimentelor. Mâncărurile ude acţionează pentru un timp limitat. Mâncărurile dure sunt cele mai sigure deoarece cresc producerea de salivă şi astfel procesul de auto-curăţire a dinţilor. Alimentele moi şi lipicioase sunt cele care trebuie cel mai mult evitate pentru că atacă şi rămân între dinţi producând locul favorabil pentru apariţia bacteriilor şi a cariilor.

---

Sursa articolului: TimpulTău

Descoperit în Amazon
Francezul Charles Marie de la Condamine a participat între 1735 – 1745 la o expediţie ştiinţifică în Peru pentru măsurarea meridianului terestru. Coborând pe fluviul Amazon a descoperit arborele de cauciuc în inima pădurii tropicale şi a notat remarcabilele calităţi ale sucului care se scurgea din aceştia.

Cauciucul natural se extrage din sucul lăptos al unor arbori tropicali de genul Hevea brasiliensis, Ficus elastica, ori din sucul depus pe rădăcinile unor plante care cresc în zona temperată cum este Synadenium.

Cauciucul brut, obţinut din latex este ambalat în baloturi şi expediat fabricilor pentru prelucrare. Cauciucul brut prezintă o serie de inconvenienţe: elasticitatea sa variază cu temperatura, iar sub 0° devine casant. Sub acţiunea oxigenului cauciucul “îmbătrâneşte”, adică devine sfărâmicios şi inutilizabil.

Cauciucul sintetic este un compus macromolecular cu proprietăţi asemănătoare celor ale cauciucului natural, care se obţine printr-un procedeu chimic. Realizarea cauciucului sintetic, numit şi elastomer, a creat posibilitatea nelimitată de a se mări capacităţile de producere şi a dus la obţinerea unor sortimente de cauciucuri superioare celor naturale. Acest cauciuc sintetic a fost descoperit în 1860 de englezul Charles G. William. Cu toate acestea, nu s-a produs industrial decât din 1940.

Prin prelucrarea chimică materialul brut îşi îmbunătăţeşte proprietăţile: i se măreşte elasticitatea pe care şi-o menţine între limite mult mai mari de temperatură, devine mai rezistent la frecare, la agenţi chimici şi la apă, nu lasă gazele să treaca prin el şi dobândeşte calităţi de bun izolator electric.

Întrebuinţări
Cantităţi importante de cauciuc se consumă pentru fabricarea anvelopelor, în industria constructoare de maşini. Se fabrică tuburi, garnituri, curele de transmisie, articole sanitare, părţi din aparate, cleiuri de lipit, încălţăminte de cauciuc, izolatoare electrice, obiecte de uz casnic etc. Din cauciucul natural se fabrică tălpi, tocuri etc…

Vulcanizarea
Americanul Charles Goodyear lucra într-o zi la un procedeu de tratare a gumei indien(un lipici foarte folosit pe vremuri). Întâmplător au căzut câteva picături dintr-un amestec de guma de cauciuc şi sulf pe un disc cald. A obţinut primul brevet de învenţie în 1844. De atunci cauciucurile sparte se repară prin vulcanizare.

Fabricarea cauciucului sintetic în România
La noi în ţară, cauciucul sintetic se fabrică la Combinatul Petrochimic din oraşul Oneşti. Producţia acestui mare combinat asigură nevoile interne de cauciuc. Prelucrarea cauciucului(incorporarea în cauciuc a unor materiale ca acceleratori de vulcanizare, negru de fum, etc., înainte de vulcanizare) se face la uzinele prelucrătoare, cum sunt: combinatul de la Jilava, “Cauciucul Quadrat” din Bucureşti, uzinele “Victoria” Floreşti-Prahova şi Uzina de Anvelope “Danubiana”, Popeşti-Leordeni-Bucureşti

Cursurile online sunt de două feluri: cele care fac parte din programa universităţilor şi cursuri de iniţiere sau de specializare în diverse domenii accesibile oricui, indiferent de vârstă şi ocupaţie.

Cursurile online pot dura câteva săptămâni sau câteva luni şi pot fi furnizate de o universitate cunoscută sau un SRL. Calitatea serviciilor pe care aceste instituţii le oferă nu poate fi o certitudine deoarece aceste cursuri nu sunt foarte clar reglementate.

“Există în România 4.000 de instituţii care oferă cursuri. Până acum un an, cursurile trebuiau avizate de Ministerul Educaţiei. Acum trebuie avizate de Ministerul Muncii, însă este vorba doar despre cursurile de formare profesională, adică acelea care se regasesc în clasificatorul ocupaţiilor din România. De exemplu, cursul abilităţi în comunicare nu se regăseşte nicăieri”, explică Olimpius Istrate, cercetător în cadrul Institutului de ştiinţe ale Educaţiei (ISE). Olimpius Istrate, cu ajutorul Inside Media şi al Asociaţiei pentru Excelenţă în Carieră, a construit site-ul www.academiaonline.ro, unde există atat cursuri cu plată cât şi cursuri gratuite.

Aşadar, cursurile online pot exista cu sau fără avizul unui minister. “În ultima vreme, nici nu prea mai contează. Foarte puţini întreabă ce diplomă sau certificat vor primi. Nici angajatorii nu mai cer astfel de atestări. Dacă instituţia inspiră încredere cursantului şi acesta este mulţumit, asta e tot ce contează”, spune Ana Maria Popescu, director al firmei Direct Learning Systems (DLS). DLS are ca parteneri pe National American University şi Oxford Open Learning. Un curs online are avantajul de a permite studentului să-şi aranjeze programul aşa cum doreşte. De asemenea, distanţa în spaţiu încetează a mai fi o problemă.

“Pe de altă parte, se rezolvă problema celor timizi, care într-o sală de clasă nu ar îndrăzni să-şi spună părerea”, crede Luminiţa Aron, de la Fundaţia pentru Dezvoltare Umană. Încă din anul 1998, organizaţia a început să dezvolte un centru de educaţie la distanţă, ale cărui cursuri, tratând probleme specifice sectorului nonguvernamental, s-au desfăşurat multă vreme prin corespondenţă. Personalul fundaţiei a insistat să pună la punct forma de învăţământ online.

Ca domenii de curs, predomină limbile străine, comunicarea, IT-ul.

Sursa articolului Info Portal – Sursa ta de informaţii