Curiozităţi.Net

Cele mai multe lucrări de geomorfologie definesc frecvent ca “relief ciudat” acele forme cu înfăţişări originale, datorate “comportamentului” rocilor, având diferite grade de duritate şi deci cu rezistenţe diferite la acţiunea erozivă a agenţilor externi, acest proces fiind numit eroziune diferenţială. Deşi relieful ciudat este în primul rând o consecinţă a varietăţii petrografice, nu putem neglija faptul că roca se comportă diferit şi în funcţie de zona climatică în care se află, deci în funcţie de preponderenţa unuia sau a altuia dintre agenţii externi(alterarea, dezagregarea, eroziunea glaciară, eroziunea crionivală, eroziunea continuă sau intermitentă a apei, eroziunea eoliană), la care se adaugă şi eroziunea litorală, acolo unde apele lacurilor şi mărilor au fost sau sunt în prezent răspunzătoare de înfăţişarea ţărmurilor.

Elefantul

“Elefantul” este o formă de relief carstic litoral, creată exclusiv prin acţiunea valurilor marine, care au săpat grota în roci carbonatice.

Fortăreaţa

Masada, ceea ce în ivrit înseamnă “fortăreaţă”, reprezintă una din cele mai cunoscute forme de relief ciudat, fiind detaşată prin eroziune de apele tributare Mării Moarte faţă de restul Munţilor Hebron. Văile care s-au adâncit în versanţii munţilor din jur au aspect de canion: sunt văi cu versanţi simetrici, abrupţi, cu profil în trepte, impus de structura orizontală a formaţiunilor geologice dure. Prin apropierea obârşiilor a doua canioane vecine(Masada şi Arugol) a rezultat un martor de eroziune înalt de 462m(faţă de nivelul Mării Moarte, dar cu numai 54m deasupra nivelului 0 al Oceanului Mondial). În jur, platourile Deşertului Iudeea, care trec de 600m deasupra Mării Moarte, domină cu puţin martorul de eroziune, dar, ca şi acesta, sunt delimitate prin abrupturi de peste 400-500m faţă de şesul de pe fundul grabenului. Astfel, impunătoarea stâncă reprezintă o adevarată fortăreaţă naturală, amplasată în planul mai larg al abrupturilor care ne amintesc de expresia consacrată a geografului român Victor Tufescu, cu privire la ţara Vrancei: “se apără prin propria ei natură”. Platoul superior ce retează stânca, datorat structurii cvasiorizontale, este uşor înclinat de la vest la est(70m diferenţă de nivel) şi are exact dimensiunile necesare unui asemenea punct strategic: 610m lungime, 200m lăţime şi o circumferinţă de 1330m. Pe acest platou se află azi ruinele fortificaţiilor Masada, apărate de povârnişurile stâncii. Şi tot aici s-a salvat Herod, regele evreiilor, împreună cu tânăra sa soţie Mariamne, când parţii au cucerit Ierusalimul în anul 42 î. Cr.

Deşi aceste abrupturi au reprezentat un sistem de apărare natural, abil valorificat de triburile evreieşti, Herod a ordonat construirea unui zid şi a unui şir de cazermate pe muchia platoului, un efort uriaş pentru acele vremuri. Dar ambiţiile sale nu s-au mărginit doar la fortificarea stâncii; el a impus ridicarea în interior a unei reşedinţe regale, cu palate somptuoase, băi publice, locuinţe pentru înalţii funcţionari şi pentru armată. Mai mult, pentru toţi aceştia s-au amenajat excavaţii ce permiteau stocarea unei mari cantităţi de hrană, iar cele 12 rezervoare enorme puteau reţine peste 40.000 m³ de apă pentru alimentaţie, băi şi chiar pentru culturi agricole pe platou, în acest mediu semiarid. Lucrările au făcut din Masada o fortăreaţă inexpungabilă la asedii.

După căderea Ierusalimului şi distrugerea templelor evreieşti de armata romană în anii 70, aici s-au refugiat ultimii apărători cu familiile lor. În faţa trupelor romane asediatoare, conduse de guvernatorul roman al Palestinei, Flavius Silva, ei au opus o rezistenţă eroică timp de doi ani. Aceasta a culminat cu crearea unei breşe de către asediatori în zidul de pe muchie; capturarea evreilor devenea iminentă, aşa că fanaticul conducător Eleazar ben Yair ordonă o sinucidere în masă onorabilă, preferabilă sclaviei.

Legenda a sporit interesul pentru vizitarea stâncii fortificate, astfel că s-au amenajat căi de acces, dar şi de protecţie, teritoriul fiind inclus în sistemul Parcurilor Naţionale Israeliene sub numele de Parcul National Masada.

Povestea lui Lot şi a stâlpului de sare

Relatarea bliblică despre Sodoma şi Gomora se găseşte în capitolele 18 şi 19 din cartea Genezei. Este vorba de istoria nimicirii locuitorilor deosebit de corupţi şi decadenţi ai celor două cetăţi din vremea Vechiului Testament. Peste secole, aceste nume, Sodoma şi Gomora, au devenit simboluri literare ale corupţiei.

“…. şi Domnul a zis: <<Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit şi păcatul lor într-adevar este nespus de greu. De aceea, Mă voi cobori acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul ce a venit până la Mine şi daca nu va fi aşa, voi şti>>. Dar Avraam, care stătea înaintea Domnului, s-a apropiat şi a zis: <<Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?>> Îngerii cei din preajmă s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma unde au ajuns pe înserat şi au intrat în cetate, fiind adăpostiţi de Lot… Cand s-a crăpat de ziua, îngerii au stăruit pe lângă Lot, zicând: <<Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.>> Lot le-a zis: <<O, nu, Doamne! Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa, dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul şi voi pieri. O, de-aş putea să fug destul de aproape, acolo unde e o cetate destul de mică…şi să scap cu viaţă!>>. Si El i-a zis: <<Iată că-ţi fac şi hatârul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti. Grăbeşte-te să fugi în ea, căci nu voi face nimic până nu vei ajunge acolo.>> Şi fiindcă Lot zăbovea, îngerii aceia i-au apucat de mână, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe pe Lot şi ai lui. I-au scos deci afara din cetate, iar unul din ei a zis: <<Scăpa-ţi viata, să nu vă uitaţi înapoi şi să nă vă opriţi în vreun loc din câmpie, scapă la munte, ca să nu pieri!>> Nevasta lui Lot, care regreta abandonarea averii în Sodoma s-a uitat însă înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare. Când a intrat Lot în cetatea Ţoar, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc din ceruri. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea două în care Lot îşi avea locuinţa şi averea, dar şi celelalte din toată câmpia, pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ…”