Delfinul Roz

În Amazon şi în marii săi afluenţi trăiesc câteva mamifere acvatice singulare, cu implicaţii complexe în viaţa şi mitologia baştinaşilor. Aceştia le cunosc comportamentul mai bine decât l-au putut desluşi cei câţiva naturalişti care au îndrăznit să se avânte în mirifica dar şi cumplita junglă ce înconjoară fluviul, ca o impenetrabilă cortină verde. Se cuvine amintit Lamantinul, un ciudat Sirenian pe care zoologii îl cunosc ca Titchechus inunguis. Este un animal ierbivor, greoi, cu mişcări lente, măsurând 4-5 m lungime, pe care brazilienii îl numesc piexe-buey(peşte-bou), iar în Peru e cunoscut ca vaca-marină. De asemenea, menţionăm vidra uriaşă, Pteroura brasilienis, un carnivor redutabil, care măsoară aproape 2m. În sfârşit, există şi doi delfini, Sotalia Fluviatilis, delfinul cenuşiu din Amazon, pe care indienii Tupi îl numesc tucuxi, şi delfinul roz, Inia geoffrenis, mult mai mare, cu lungimi de 2 şi chiar 3 m şi cântărind până la 90 kg.

Adulţii au spatele cenuşiu iar burta este roz, dar nu lipsesc nici exemplarele complet roz. În jurul acestei ultime specii s-au ţesut numeroase şi stranii legende, de aceea acest delfin va fi personajul principal al textului nostru, aşa cum a fost şi în cadrul expediţiei întreprinse pe Amazon, între 1982-1983, de celebrii Jacques Yves Cousteau şi fiul său, Jean-Michel Cousteau. Lor le datorăm câteva secvenţe excelente de film subacvatic cu Butu sau Bufeo, cum numesc localnicii delfinul roz de Amazon. Aceste imagini au fost difuzate de televiziunile din întreaga lume în 1984.

Credinţele Băştinaşilor
Indigenii din bazinul Amazonului au în privinţa lui Bufeo un noian de istorii cel puţin stranii. Unele pornesc de la observaţii reale precum cele privind obiceiul delfinilor de a urma ambarcaţiunile, de a se învârti în jurul lor, de a face salturi imprevizibile în afara apei şi uneori, în joacă, de a muşca pagaia vaslaşului. Indigenii însă pretind că delfinii urmăresc pirogile pentru a ataca oamenii care ar putea să cadă în apă. Sigur, părerile triburilor nu sunt unitare. Membrii unora afirmă că delfinii îi ajuta pe oameni împingându-i cu botul, alţii, din contra, susţin că încearcă să-i înece. Se spune, de asemenea, că ciudatele animale urmăresc mai ales pirogile în care se găsesc femei şi chair încearcă să răstoarne ambarcaţiuni mici. Credinţele acestea ciudate şi complicate sunt, într-un fel, în favoarea animalului, fiindcă extrem de rari sunt pescarii care se încumetă să-l captureze. În nici un caz un pescar căsătorit nu va harpona un delfin, fiindcă dacă se întâmplă ca acesta să fie o femelă, o mare nenorocire se va abate asupra nevestei sau a copiilor săi. Numai celibatarii pot să se încumete câteodată să captureze un Bufeo. Lăsând totuşi la o parte dificultatea unei astfel de acţiuni, animalul având o inteligenţă şi perspicacitate deosebite, nimeni nu consumă carne de delfin.

Un delfin deloc deosebit
Primele informaţii ştiinţifice asupra delfinului roz din Amazon datează de la începutul secolului al XIX-lea şi le datorăm marelui Georges Cuvier. Acesta l-a denumit în 1807, delphinus rostratus, din cauza botului lung. Abia mai târziu, în 1855, după destule dispute între zoologi, a primit numele de Inia geoffrensis sub care este cunosct astăzi, naşul său fiind francezul Paul Gervais. Dar cum arată acest delfin? Are un bot sau rostru foarte lung, limitat de o frunte înaltă şi bombată. Pe bot şi pe bărbie există o \”barbă\” rară formată din vreo 50 de peri, aşa numiţii vibrili, conici, cei posteriori, cu suprafaţa plată. Când dinţii sunt diferiţi, se spune că animalul are o dentiţie heterodonată. Delfinul o foloseşte pentru capturarea şi sfărâmarea prazilor formate din vreo 50 de specii diferite de peşti, în majoritatea de dimensiuni medii, unele care au cuirasă, câteva de mărimi considerabile. Bufeo vânează în cupluri sau în mici carduri, adesea la confluenţa dintre râuri cu ape de turbulenţă diferită, unde peştii abundă. Din prada lui nu lipsesc nici peştii piranha. În sezonul inundaţiilor, care ţine din ianuarie până în mai, migrează departe de fluviu, printre trunchiurile acoperite de ape până la înălţimi de 5 m.

Urechile care văd
În apele tulburi, încărcate de sedimente, printre rădăcini şi ramuri scufundate, delfinii evouluează cu graţie, nu se lovesc de nici un obstacol şi îşi prind cu siguranţă prada, deşi ochii mici şi aproape atrofiaţi nu prea le sunt de folos. Îi ajută însă ecolocaţia. Înaintează fără ezitare datorită sonarului, emit clicuri pe un spectru de frecvenţă care se întinde de la sunete la ultrasunete, adică de la 20 la peste 200.000 de hertzi(omul poate percepe sunetele pe o scală cuprinsă între 20 şi 20.000 de hertzi). Ecoul undelor reflectate de obstacole este perceput de animal iar creierul său compune instantaneu o imagine acustică a spaţiului în care se mişcă.

Mobilitatea deosebită a vertebrelor din regiunea cervicală permit capului o mişcare pe un arc de 90 de grade şi contribuie în bună măsură la perceptria sunetelor reflectate.

Destul de multe necunoscute
Există o diferenţă de talie între cele două sexe, masculii fiind mai mari. Ei ating maturitatea sexuală când ajung la dimensiuni între 2,20 si 2,30 m, iar femelele adulte, la 1,50-1,80 m. Ciclul de reproducere pare să fie influenţat de arealul geografic în care trăiesc delfinii. Gestaţia durează ceva mai mult de 10 luni, la naştere puiul măsurând între 65 si 75 cm şi cântărind în medie, 60 kg; poate să ajungă până la 90 kg. Naşterile se produc, de regulă, în perioada iulie-septembrie. Longevitatea la delfinul Bufeo este necunoscută, dar indivizii ţinuţi în captivitate au trăit ceva mai mult de 16 ani.

Deşi o specie comună în Amazon, Bufeo este mai puţin numeros decât Sotalia, delfinul cenuşiu, care frecventează acelaşi bitop. Zona în care trăieşte Bufeo este imensă, iar evaluarea populaţiilor este, practic, imposibilă, dar se socoteşte că exista un cuplu de delfini la fiecare km pătrat din fluviu, ceea ce se duce la cîteva zeci de mii de exemplare.

Duşmani şi pericole
Singurul duşman natural al delfinului roz de Amazon este Gymnotul, dar pericolele care-l ameninţă sunt şi de altă natură, legate toate de prezenţa omului alb, fiindcă am amintit că băştinaşii în general îl protejează. Barajele pentru hidrocentrale, din ce în ce mai numeroase, exploatarea intensivă a pădurilor, poluarea industrială şi agricolă şi, nu în ultimul rând, sutele de tone de mercur care ajung în apele fluviului, deversate de către căutătorii de aur, aşa numiţii garimperios, care au invadat jungla Amazonului cu speranţa, cel mai adesea deşartă, de a se îmbogăţi rapid, pun în pericol existenţa populaţiei de delfini roz.