Curiozităţi.Net

Acum este oficial ceea ce bănuiam şi noi: gusturile muzicale sunt legate foarte strâns de personalitatea noastră. Adrian North, profesor la Heriot-Watt University, Edinburgh, este cel care a pus la cale un studiu elaborat, la care au participat 36,000 de subiecţi din întreaga lume, pentru a vedea care este exact legătura dintre persoanlitate şi gusturile muzicale.

Unele aspecte ale studiului sunt cu adevărat interesante şi suprinzătoare. Puţini s-ar aştepta ca cei care ascultă muzică clasică să aibă ceva în comun cu cei cărora le place heavy metal. Însă, conform studiului, ambii sunt creativi, dezinvolţi, însă deloc sociabili. Cu toate că imaginea creată despre fanii rock-ului este una deloc măgulitoare, aceştia fiind văzuţi ca nişte persoane agresive şi un pericol pentru societate şi ei însişi, studiul spune că, de fapt, sunt nişte fiinţe extrem de sensibile şi delicate care folosesc muzica doar ca pe un scut şi ca pe o mască în faţa societăţii.

North spune că studiul său este extrem de folositor în marketing şi în industria muzicală, care se confruntă cu vânzările în declin. Dacă se înţelege persoanlitatea clientului atunci se va putea şti şi care sunt gusturile sale muzicale astfel creându-se produse specifice pentru ei.

Dacă studiul este adevărat sau nu, fiecare va avea cu siguranţă altă părere, contând dacă statisticile se potrivesc sau nu în cazul lui. Iată ce spune studiul despre fiecare gen muzical şi personalitatea celui care îl asculta:

• BLUES - cu o părere bună despre sine, creativi, sociabili, blânzi, dezinvolţi
• JAZZ - cu o părere bună despre sine, creativi, sociabili, dezinvolţi
• MUZICA CLASICĂ - cu o părere bună despre sine, creativi, introverţi, dezinvolţi
• RAP - cu o părere bună despre sine, sociabili
• OPERĂ- cu o părere bună despre sine, creativi, blânzi
• COUNTRY şi WESTERN - muncitori, sociabili
• REGGAE - cu o părere bună despre sine, creativi, cam leneşi însă, sociabili, blânzi, dezinvolţi
• DANCE - Creativi, sociabili, însă deloc blânzi
• INDIE - cu o părere proastă despre sine, creativi, cam leneşi, deloc blânzi
• ROCK/HEAVY METAL - nu au încredere în sine, creativi, cam leneşi, deloc sociabili, blânzi, dezinvolţi
• POP - cu o părere proastă despre sine, deloc creativi, muncitori, sociabili, blânzi, deloc dezinvolţi
• SOUL - cu o părere proastă despre sine, creativi,sociabili, blânzi, dezinvolţi

Sursa articolului: TimpulTău

Toţi suntem conştienţi că exerciţiul fizic este vital pentru a fi sănătoşi. Cu toate acestea, găsim tot felul de motive pentru care să nu ne facem timp zilnic să facem mişcare. Însă pentru a avea mai multă energie, pentru a ne simţi mai bine în propriul corp, pentru a fi mai plini de viaţă şi mai veseli, avem nevoie de mişcare fizică. Iată ce poate face exerciţiul fizic pentru sănătatea noastră:

1. Îmbunătăţeşte sănătatea inimii
2. Reduce riscul de a muri prematur din cauza bolilor de inimă
3. Ajută inima şi sistemul cardio-vascular să funcţioneze mai eficient
4. Descreşte simptomele anginei şi infarctului
5. Reduce factorii de risc de a face boli de inimă
6. Reduce riscul de a face diabet sau a avea probleme cu tensiunea
7. Îmbunătăţeşte toleranţa la zahăr a sângelui dacă ai diabet şi riscul de a face diabet
8. Ajută la controlarea tensiunii
9. Îmbunătăţeşte lipidele din sânge, mai ales reglează nivelul colesterolului
10. Ajută în încercarea de a te lăsa de fumat
11. Îndepărtează stratul de grăsime, slăbeşte şi ţine sub control greutatea
12. Reduce riscul de a face cancer de col
13. Te ajută ca la bătrâneţe să fii mai puternic şi să ai control mai mare asupra corpului
14. Îmbunătăţeşte forţa şi starea de bine
15. Ajută la menţinerea sănătăţii muşchilor, oaselor şi încheieturilor
16. Creşte abilitatea de a face activităţile zilnice fără să te simţi obosit
17. Îmbunătăţeşte flexibilitatea, coordonarea şi echilibrul
18. Menţine tonusul muscular, îmbunătăţeşte postura, reduce riscul de a-ţi fractura oasele
19. Creşte speranţa de viaţă în medie cu trei ani
20. Reduce starea de anxietate şi depresie
21. Îmbunătăţeşte starea de bine şi te ajută să te simti bine cu propria persoană

Ca să te bucuri de beneficiile sportului şi să nu rişti să îţi răneşti corpul, trebuie să ţii minte că orice activitate fizică trebuie să cuprinda trei faze ale exerciţiului: încălzirea, exerciţiile propriu-zise, relaxarea.

• Încălzirea

Este extrem de importantă pentru că îţi pregăteşte corpul pentru efortul pe care îl vei depune. Te va ajuta să nu-ţi stresezi dintr-o dată muşchii şi inima, să nu faci întinderi musculare, să-ţi fracturezi încheieturile sau să faci febră musculară. Încălzirea ajută să îţi crească încet respiraţia, bătăile inimii, temperatura corpului. Include exerciţii de stretching sau mişcări lente ale corpului. Încălzirea ar trebui să dureze cinci minute.

• Exerciţiile proproiu-zise

Trebuie să ţinem cont de frecvenţa, intensitatea şi durata exerciţiilor. Când vine vorba de frecvenţă, ar trebui să facem zilnic mişcare sau cât de des posibil. Intensitatea şi durata depind de nivelul nostru de forţă fizică. Dacă suntem la început, 15 minute de exerciţii de o intensitate moderată sunt suficiente, atâta cât să simţim respiraţia şi bătăile inimii accelerate. Nu trebuie să ne obosim până la epuizare. Cu timpul, cu cât corpul se obişnuieşte cu mişcarea, vom creşte durata şi intensitatea exerciţiilor.

• Relaxarea

Îţi ajută corpul să îşi revină după efortul depus. Bătăile inimii şi tensiunea vor reveni la normal. În timpul exerciţiilor de relaxare nu trebuie să stai sau să te întinzi, să te odihneşti. Trebuie să-ţi continui exerciţiile la o intensitate redusă. Poţi repeta exerciţiile de stretching din timpul încălzirii. Relaxează-ţi muşchii inspirând şi expirând puternic. Ar trebui să dureze circa cinci minute.

Dacă respectăm toate aceste trei faze vom evita problemele şi leziunile care pot fi cauzate de practicarea necorespunzătoare a exerciţiilor fizice.

Exerciţiile fizice se pot împărţi în patru categorii:

• Exercitiile de rezistenta

-îmbunătăţesc sănătatea inimii, a plămânilor şi a sistemului circulator. Te vor menţine sănătos şi te vor ajuta să-ţi desfăşori activităţile zilnice cu mai multă uşurinţa. Vor preveni şi întârzia apariţia bolilor asociate cu îmbătrânirea precum şi diabetul, cancerul de col, bolile de inimă.

-exerciţiile de rezistenţă moderate sunt înotul, ciclismul (atât în aer liber cât şi pe bicicleta de la sală), mersul, curăţenia casei, tenis în dublu, dansul. Printre exerciţiile de rezistenţă dificile se numără urcatul scărilor sau munţilor, ciclismul pe dealuri, tenis, ski, drumeţiile, jogging.

• Exercitiile de forta

-sunt cele care te ajută să îţi fortifici muşchii, însă fac mai mult decât să te facă mai puternic. Şi cea mai mică creştere a forţei muşchilor poate face o mare diferenţă în abilitate, creşte metabolismul, te ajută să îţi păstrezi la ratele normale greutatea şi nivelul zahărului. De asemenea, previn osteoporoza. Printre aceste exerciţii se numără fitnesul şi toate formele de aerobic.

• Exercitii de echilibru

-te ajută ca la bătrâneţe să eviţi cea mai des întâlnită problemă, căzăturile şi greutatea în controlarea mişcărilor. Exerciţiile de echilibru te ajută să îţi fortifici muşchii picioarelor.

• Exercitiile de flexibilitate

-te ajută să îţi întăreşti muşchii, să îţi menţii articulaţiile flexibile, să ai un corp mlădios. Exerciţiile de stretching te ajută să eviţi anumite leziuni ale oaselor şi să îţi revii după asemenea probleme.

Sursa articolului: TimpulTău

Cu toate că în cazul corespondenţei pe internet regulile sunt mult mai lejere decât în cazul celei clasice, este bine să cunoastem cateva rânduieli de bună-cuviinţă pe internet, mai ales în cazul mail-urilor oficiale.

Regulile de comportament din cazul corespondenţei clasice rămân valabile şi pentru e-mail. Deoarece oricine poate transmite mesaje sub un nume sau o adresă false, prima regulă de politeţe pe internet este următoarea: trimiteţi întotdeauna mesajele sub nume propriu.

Mesajele trebuie să fie scurte, concise şi la obiect, gândite ca o conversaţie telefonică. De asemenea, trebuie să precizăm subiectul mesajului. E important să ţinem minte că există oameni care primesc sute de mesaje zilnic şi care n-ar dori să fie puse în situaţia neplăcută de a-şi pierde toată ziua în faţa monitorului citind pagini întregi.

Nu folosiţi o topică a propoziţiei prea încărcată şi nu exageraţi cu punctuaţia. Orice aspect important este reflectat de conţinutul textului, nu de semnele de punctuaţie.

Mulţi utilizatori de mail obişnuiesc să recurgă la abrevieri în textul mesajului. Folosirea acestora este permisă, însă încercaţi să nu faceţi abuz, deoarece un text cu multe abrevieri poate deveni greu de citit.

Dacă doriţi să răspundeţi cuiva pe e-mail, este recomandabil să nu începeţi un mesaj nou ci să utilizaţi opţinuea reply. Nu păstraţi însă din mesajul original decât acele fragmente de text care ar putea fi relevante pentru destinatar în raport cu răspunsul tău.

Dacă doriţi să programaţi o întâlnire peste câteva ore şi trimiteţi un mail participanţilor, este foarte posibil ca nu toţi să aibă posibilitatea de a citi mesajul în timp util. E-mailul nu e făcut pentru urgenţă ci pentru confort.

Nu trimiteţi niciodată un mesaj scris cu majuscule. Este ca şi cum aţi striga în urechea destinatarului. Folosiţi majuscule numai atunci când doriţi să atrageţi atenţia asupra unui anumit lucru.

Este politicos să începeţi mail-ul ca într-o scrisoare clasică cu “stimate dl. x” sau “dragă x” şi să încheiaţi semnandu-vă cu numele întreg.

Sursa articolului: TimpulTău

O îngrijire corectă a pielii poate să întârzie procesul natural de îmbătrânire a pielii şi să prevină multe probleme ale pielii. Vieţile ocupate ne fac să uităm de multe ori să ne îngrijim pielea. Cel mai des, avem grijă de ten însă uităm că şi pielea corpului are nevoie de la fel de multă grijă. Pe măsură ce îmbătrânim, pielea devine mai subţire şi mai ridată. Glandele sebacee sunt mai puţin active făcând ca pielea să fie uscată şi ternă. Pielea devine mai fragilă pierzându-şi culoarea şi strălucirea.

Există mici deprinderi care ne ajută să ne protejăm şi să o menţinem sănătoasă pentru anii care vor veni.

Protejează-te în faţa soarelui

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci pentru pielea ta este să te protejezi de soare. Lumina ultravioletă face foarte mult rău pielii, cauzând riduri profunde, lăsând pielea uscată şi aspră, cauzând pistrui sau pete de soare precum şi afecţiuni mult mai grave ca tumori benigne şi chiar maligne. De fapt, mai toate schimbările pielii odată cu înaintarea în vârstă sunt datorate unei vieţi de expunere la soare.

Pentru o protecţie completă împotriva soarelui, foloseşte toate aceste trei metode:

Evită soarele între orele de maximă intensitate. Razele soarelui au cel mai nociv efect între orele 10 şi 16. Încearcă să reduci timpul pe care îl petreci afară între aceste ore.
Poartă haine de protecţie. Acoperă-ţi corpul cu haine din materiale vaporoase, cu  mâneci lungi sau pantaloni lungi. Unele companii au început să producă haine SPF care să blocheze razele solare dar să fie răcoroase.
Foloseşte loţiuni de plajă. Ar trebui să foloseşti un factor de protecţie mai mare de 15. Aplică crema cu 20 de minute înainte să îeşi din casă. Asta nu doar în zilele în care stai la plajă ci în fiecare zi pe timpul verii.

Nu fuma

Fumatul accelerează îmbătrânirea pielii şi apariţia ridurilor. Schimbările pielii din cauza fumatului apar după 10 ani după ce te apuci de fumat.

Fumatul cauzează subţierea vaselor de sânge din straturile pielii. Acest lucru face ca fluxul sângelui să descrească, privând pielea de oxigen şi nutrienţi, cum ar fi vitamina A, importanţi pentru sănătatea pielii. Toţi aceşti factori cresc riscul deteriorării fibrelor elastile şi a colagenului care dau pielii putere şi elasticitate.

Mai mult, expresiile repetitive ale feţei pe care le faci atunci când fumezi pot contribui la apariţia ridurilor.

Spală-ţi pielea cu delicateţe

Curăţarea pielii este o parte esenţială în îngrijirea pielii. Cheia este să-ţi tratezi pielea cu delicateţe.
Foloseşte apă caldă, nu fierbinte, şi limitează timpul pe care îl petreci când faci baie. Apa fierbinte şi duşurile lungi îţi îndepărtează uleiurile naturale ale pielii. Limitează baia sau duşul la cel mult 15 minute şi foloseşte apa caldă.
Evită săpunurile puternice care îţi pot lăsa pielea uscată. Cele mai bune sunt gelurile de duş cremoase.
Evită produsele care conţin alcool, mai ales dacă ai pielea sensibilă.
Tamponează-te cu prosopul pentru a te usca. Nu începe să te ştergi cu sârg iritându-ţi pielea. După aceea aplică o cremă pe faţa şi loţiune hidratantă pe corp.

Hidratează-ţi pielea în mod regulat

Hidratarea ajută să-ţi menţii umiditatea naturală a pielii. Loţiunile, uleiurile şi cremele hidratante funcţionează creând un strat care nu lasă apa să se evapore din corp sau încetinesc acest proces.

Cea mai bună loţiune şi frecvenţa cu care te dai depind de mulţi factori, printre care vârsta şi tipurile de piele. Cel mai bun mod de a vedea dacă în ziua respectivă ai nevoie sau nu de hidratare este să aştepţi 20 de minute după baie. Dacă îţi vei simţi pielea uscată sau vezi că se făinează atunci trebuie să te dai cu o loţiune.

Dacă pielea ta este sensibilă evită loţiunile cu alcool, parfum sau coloranţi. Dacă pielea este uscată alege mai bine uleiuri de corp care hidratează mai intens. Dacă pielea îţi este grasă atunci hidratează-o doar când simţi nevoia.

Sursa articolului: TimpulTău

Formarea unei specificaţii gastronomice pentru diferite popoare este legată de tradiţiile ancestrale ale comunităţilor ce le alcătuiesc. În acelaşi timp, originalitatea gastronomică este influenţată de geografia regiunii respective, de factorii climatici care asigură mediul de viaţă şi de posibilităţile de cultivare a terenurilor, de resursele de harnă moştenite sau introduse în diferite areale şi mai ales de obiceiurile culinare ale acestor regiuni.

Tradiţie şi contemporaneitate

Aşa cum se ştie, pentru evrei casa este căminul lor mitic, sursa de putere şi de bogăţie sufletească. Indiferent unde au ajuns, în căutarea unei vieţi mai bune, atunci când se întorc descoperă în cămin hrana şi abundenţa la care au sperat plecând în lume. De aceea, căminul este sursa sărbătorilor tradiţionale evreieşti, festivităţi şi ritualuri care au loc în jurul bucătăriei. Aşa cum s-a precizat în Talmud, mâncărurile numite cuşer sunt permise(mamiferele rumegătoare: vita, oaia, capra, cervideele vânate, dar la toate, numai partea din faţă), iar cele interzise sunt numite treif(porcul, iepurele, ursul, balena). Tot aşa şi păsările se împart în cuşer(găina, raţa, gâsca, porumbelul, fazanul), pe când păsările de pradă(care îşi prind hrana cu ghearele) sunt treif. Dintre peşti, toţi cei care au aripioare şi solzi sunt cuşer, dar pisica de mare, ţiparul, delfinul şi rechinul sunt treif. Mai trebuie precizat că există o interdicţie biblica: “un viţel nu trebuie gătit în laptele mamei sale”; astfel este interzis să se consume carne şi produse lactate în acelaşi timp, dar este permisă consumarea lor separată, dacă între ele au trecut un interval de timp mai mare de 6 ore.

Sărbători şi feluri speciale de mâncare

Mâncarea preferată în zilele de sabat este ciultul ce se prepară vinerea, mai ales de către cei care păstrează tradiţia, dar fără a fi neapărat habotnici. “Ciult” este un cuvânt ce provine din idis şi defineşte un amestec din carne de vită fiartă cu fasole sau năut şi cartofi natur, la care se adaugă mirodenii după gust. O variantă este holent, o tocană pregătită ca şi ciultul, dar la care se adaugă şi orz. După ce mâncarea este gata, se lasă pe foc mic, începând din noaptea de vineri până a doua zi, sâmbătă la prânz, căci în timpul sabatului nu trebuie să se aprindă sau să se stingă focul. Fundamentul religiei mozaice, Tora, consideră sâmbăta ca zi de odihnă şi interzice orice activitate. În perioada contemporană. în unele locuri, pentru respectarea acestui percept biblic, electricitatea este întreruptă.

La începutul sabatului, vineri seara, se mănâncă şi găluşte din piept de pui fierte în vin dulce sau demidulce.

De Paşte(Pesah) nu este voie să mănânc pâine, căci strămoşii evreilor de azi au mers patruzeci de ani prin deşert şi au mâncat lipie fără sare, o pâine nedospită, coaptă la soare(matzo). De aceea se mănâncă latkes, clătite de cartofi, originare din Lituania, sau din hrisca, cum sunt cele originare din Ucraina, ori făcute din făina de pască, ou şi apă, bine rumenite în ulei, pregătite de evreii din vestul Europei. Un alt fel specific sărbătorilor Paştelui este hermzleh, un aluat făcut din făina de pască, miere de albine şi vin roşu. De aceea, spre deosebire de latkes, au gust dulce.

De Anul Nou familia se reuneşte. La această sărbătoare este foarte mult de lucru pentru femei, dar şi bărbaţii muncesc din greu… ca să mănânce. În seara Anului Nou se serveşte cap de peşte, căci la evrei peştele reprezintă belşug şi fertilitate. Se fierbe tot(în general este crap), iar în zeama lui se adaugă mirodenii şi puţin zahăr. Zeama se întăreşte şi formează un fel de gelatină. Bărbatul gustă din capul peştelui pentru un început de an bun, fertil şi îmbelşugat.

Gefilte fish

O mâncare specific evreiască, indiferent de meridianul locului, este gefilte fish(peşte umplut). Această specialitate evreiască servită în vinerea sabatului, se prepara astfel: peştele(de preferinţă somn sau ştiucă) se curăţă de oase şi se umple cu o pastă provenită din alt peşte tocat odată cu ceapa. Totul se coace bine. Altă variantă, de gefilte fish este peştele tocat cu ceapa, dar amestecat cu 3 oua bine bătute, 3 linguri de pesmet matzo, 3 morcovi tăiaţi rondele, o linguriţă de zahăr şi una de sare, totul fier în supa peştelui cu oase şi cap, din care se scot apoi capul şi oasele, iar din fiertură se fac perişoare. Zeama supei se toarnă apoi peste perişoare şi totul se lasă la răcit. Apoi se pune în firgider până ce zeama devine gelatină. Gustul este uşor dulce, de aceea se serveşte cu hrean.

Prăjituri şi dulciuri

De Hanuka, sărbătoarea luminii, se mănâncă varenchis, o forma de clătite din aluat umplut cu cartofi piure şi ceapa prăjită, care apoi se fierb, sau crepoleh, tot un aluat de clătite, dar umpult cu brânză îndulcită cu zahăr, amestecate cu gălbenuş şi gogoşi tradiţionale fierte în ulei, căci uleiul reprezintă miracolul făcut Macbeilor care, cu ajutorul lui au ţinut candela aprinsă timp de opt zile, atât cât durează astăzi sărbătoarea luminii. O delicatesă specifică sărbătorii este prăjitura cu miere umentash, făcută cu făină, nucă şi miere de albine, aluat care se taie în forme de stea cu trei colţuri. Varianta americană necesită 3 ceşti de făină, o ceaşcă de zahăr, 3/3 dintr-o ceaşcă de ulei, o ceaşcă de cafea neîndulcită, rece, 3 ouă, 500g miere, câte o linguriţă de bicarbonat, praf de copt şi scorţişoara, o jumătate de linguriţă de nucşoară, la care se pot adăuga, opţional nuci sau stafide.

De Purim(sărbătoare ce aminteşte de poporul evreu salvat din Persia) se pregăteşte prăjitura mandeltas, făcută din foi de aluat fraged(4 ouă, 4-5 ceşti de făină, o ceaşcă de zahăr sau mai mult, după gust, o ceaşcă de ulei de alune sau de porumb, o jumătate de ceaşcă de suc de portocale, o ceaşcă şi jumătate de migdale sau nuci măcinate, scorţişoară), acoperit cu migdale tăiate feliutţ, stafide şi rahat. Alţii preferă levivot, o pâine în formă de inimioară, care se face din cartofi cruzi raşi, amestecaţi cu ouă. După ce se modelează în formă de inimioare, se prăjesc în ulei. Sunt gustoase şi se mănâncă în loc de pâine alături de carne sau brânză(dar niciodată împreună).

Alte mâncăruri

Salate: -hasa(o salată verde amestecată cu nuci şi migdale, cu morcovi raşi şi curmale sau cu morcovi raşi, smochine şi migdale în sos de lămâie);

-madbuha(roşii fierte cu usturoi şi ardei iute sau ardei iuţi fierţi în ulei, la care se adaugă usturoi; avocado cu ceapă sau usturoi, în proporţii variabile, după gust, dar, de regulă, 2/3 avocado şi 1/3 ceapă sau usturoi);

-humus(pastă de năut fiert) cu tahini(pastă apoasă, făcută din seminţe de susan frecate cu ulei de măsline, suc de lămâie, 7 căţei de usturoi, sare şi o jumătate de ceaşcă de apă, pastă ce se adaugă apoi peste găluştile de humus) şi harisa(ardei iuţi, de preferinţă roşii, zdrobiţi). Se mănâncă şi humus simplu.

Mâncăruri: -cuşcuş este o mâncare adusă de evreii originari din Maroc, Tunisia, etc. Cuşcuş este un griş fiert în  supă de pasăre, la care se adaugă năut boabe, mărar, pătrunjel şi mirodenii după gust. Se adaugă apoi şi carnea de pasăre, după ce a fost fiartă împreună cu supa.

-Falafelul reprezintă o mâncare adusă de evreii din Orient, dar cu diferite îmbunătăţiri pentru umplutură. Pentru cei care mănâncă falafel există o gamă largă de produse care se adaugă la cerinţa cumpărătorului. Obligatorie este însă pita de forma unei lipii, făcută în mod special cu un gol interior(ca un sac), pentru a o putea unge cu humus pe dinăuntru. Se introduce o umplutură ce variază după gust: ardei iute, roşu şi verde tocat mare şi prăjit în ulei fierbinte, sau găluşti din humus. Se pot adăuga cartofi prăjiţi şi, la alegere, murături.

Relieful Franţei este dispus sub forma unor trepte cu largă extindere, remarcându-se o regiune înaltă în centru, vest şi sud(Masivul Central Francez şi Alpii), iar la periferie, sper est şi nord, câmpii(Bazinul Aquitaniei, Bazinul Parizian s.a.). Masivul Central Francez este situat în partea central-sudică a Franţei, fiind cea mai veche unitate de relief, ceea ce-i conferă o mare varietate a peisajelor şi a formelor de relief. Are aspectul unui uriaş platou de calcar şi de granit cu peisaje vulcanice şi casrstice de o rară frumuseţe.

Spre culuarul Rhône, culmile descresc de la sud spre nord, în extremitatea sudică regăsindu-se Munţii Cevennes, urmaţi la nord de Munţii Vivarais(vf. Mézenc 1754m), apoi de Munţii Lyonnais, Beaujolais şi Charloais, unde înălţimile scad sub 1000m. Culmile principale sunt separate de văi adânci sculptate de apele râurilor Lot, Tarn, Allier, afluente ale fluviilor Rhône, Loire şi Garonne. Partea interioară a Masivului Central Francez ce se suprapune regiunii Auvergne, se impune prin relieful vulcanic de vârstă neozoica şi păstrează încă platouri vulcanice şi conuri. În regiunea Cantal se găsesc peste zece cratere, destul de erodate, cel mai impresionant fiind Plomb du Cantal cu o altitudine de 1885m. Craterele sunt însă mai vizibile în extremitatea nordică a podişului, unde se remarcă Puy de Dôme cu înălţimea de 1465m, iar mai la sud, Puy de Sancy cu 1885m, cea mai mare altitudine din Masivul Central Francez.

Spectacolul carstic

A doua treaptă de relief este dată de platourile situate la altitudini ce variază între 1400m(Margeride, Forez) şi sub 1000m(Segala, Limousine si Marche), dezvoltate în cea mai mare parte pe roci cristaline. În sud-vestul Masivului Central Francez se impun în peisaj o serie de platouri aflate la 800-1000m altitudine, dezvoltate pe calcare puternic fisurate, ceea ce a permis apei să genereze, de-a lungul timpului, un relief carstic impresionant(văi carstice, doline, avenuri şi peşteri), cu deosebire în Podişul Causses(Causse-Mejan, Causee de Sauvetere). Râurile au dat naştere unor sectoare de chei foarte adânci, adevărate canioane cu pereţi apropiaţi de verticală, cu înălţimi de câteva sute de metri, aşa cum sunt cele din bazinul râului Tarn, din sudul Masivului Central Francez.

Cea de-a treia treaptă de relief majoră este repreentată de ariile depresionare(culoarele), situate în special în partea centrală a Masivului Central Francez, în lungul văilor fluviilor Loire(Forez, Le-Puy, St. Etienne, Roanne şi Le Creusot) şi Allier(Limagne).

Clima

Climatul regiunii suferă influenţa oceanică în partea occidentală, cu precipitaţii anuale a căror cantitate se situează în jurul valorii de 900mm, pe când în sud şi est se fac simţite influenţele mediteraneene, în lungul culoarului Rhône suflând mistralul, un vânt rece şi uscat. În partea centrală plouă în medie 150 zile pe an, canitatea de precipitaţii căzută fiind de circa 1000mm, iar temperatura în luna ianuarie scade sub 0°C, pentru că în luna iulie să urce la circa 17°C.

De aici pornesc apele

Hidrografia Masivului Central Francez este foarte bogată, aceata fiind un important centru de dispersie a apelor către Oceanul Atlantic şi Marea Mediterana. Se distinge fluviul Loire cu un bazin a cărui suprafaţă este de circa 120.000 km pătraţi(aproximativ 1/2 din suprafaţa României), iar lungimea depăşeşte 1000 km. Principalii săi afluenţi dinspre Masivul Central Francez sunt Allier, Cher, Indre şi Vienne. Alte râuri ce îşi au izvoarele în această unitate de relief sunt Dordogne(cu afluenţii Corezze, Cere şi Dronne), Lot şi Tarn, ultimele două vărsându-se în fluviul Garonne. Partea estică a Masivului Central Francez este drenată de apele fluviului Rhône împreună cu Saône şi de afluenţii acestora(Ardeche, Gard şi Ouche). O mare parte a acestor cursuri de apă sunt amenajate hidroenergetic, iar numeroasele canale care fac legătura între ele(de exemplu Canal du Midi) asigură transportul naval între toate regiunile Franţei.

Vegetaţia este direct influenţată de condiţiile climatice, astfel că în unităţile vestice, nordice şi centrale ale Masivului sunt prezente pădurile de foioase; o mare parte a acestora au fost defrişate de-a lungul timpului, locul lor fiind luat de păşuni, fâneţe şi terenuri de cultură. În est şi mai ales în sud, unde se face simţită influenţa climatică mediteraneană, peisajul caracteristic este cel de stepă pietroasă şi de tufărişuri cu specii termofile(maquis).

Oamenii din jur

Masivul Central Francez reprezintă o veche arie de locuire, urme ale prezenţei omului datând din perioada preistorică. În prezent, în raport cu alte regiuni ale Franţei, Masivul Central Francez este mai puţin populat, cele mai multe aşezări, de mici dimensiuni, fiind localizate pe platourile superioare şi mai puţin în văile înguste. Totuşi, în lungul marilor vai limitrofe(Saône, Rhône, Garonne, Loire) se găsesc unele din cele mai importante centre urbane ale Franţei, aşa cum este cazul oraşelor Lyon, St. Etienne, Avignon, Nîmes, Montpellier, Bezies, Toulouse, Limoges s.a. Cea mai mare parte a Masivului Central Francez se remarcă prin aşezări mici, unde populaţia este ocupată în agricultură, mica industrie, meşteşuguri şi servicii(activitate turistică).

Printre coloane vulcanice şi capiteluri

Masivul Central Francez are un potenţial turistic extraordinar, valorificat în cea mai mare parte, deoarece zona dispune de o puternică infrastructură turistică. Peisajele tipic vulcanice şi carstice, micile aşezări rurale de un pitoresc aparte, pierdute în imensitatea acestui spaţiu, dar şi marile centre urbane cu numeroase obiective culturale, istorice şi arhitecturale atrag anual milioane de turişti din toate colţurile lumii.

Parc Régional des Volcans este o imensă rezervaţie peisagistică unde elementele de origine vulcanică sunt dominante. Este brăzdată de cărări de drumeţie cu marcaje ce trec prin păduri, peste pajişti cu flori sălbatice, iarbă şi afine.

Auvergne este o regiune de un pitoresc deosebit în partea central-vestică a Masivului Central Francez, remarcabilă prin stilul propriu imprimat bisericilor în stil romanic ridicate în secolele XI şi XII, frumos proporţionate, construite din roci vulcanice şi gresie. Pot fi admirate absidele proeminente, capitelurile complicat sculptate cu scene biblice şi galeriile susţinute de piloni puternici. Cele mai vizitate biserici romane sunt cele din Brioude, Clermont-Ferrand, Issoire, Orcival, Le Puy, St. Nectaire si St. Saturnin. Tot acestei regiuni îi sunt specifice Fecioarele Negre, statui din lemn negru care au apărut sub influenţa bizantină a cruciaţilor.

Salers, un orăşel renascentist se remarcă prin numeroasele case cu turnuri(bartizans) şi trepte în spirală, specifice secolului al XV-lea. În apropiere se află Château d’Anjony, un interesant castel din secolul al XV-lea.

Le-Puy-en-Velay, oraş situat în Munţii Velay, este recunoscut prin cele două coloane de piatră vulcanică ce-l domină, prin Cathédrale Notre-Dame, cu detalii arhitectonice deosebite(mozaic roman din piatră galbenă, neagră şi roşiatică, modele din piatră cu influenţe arabe), dar şi prin dantela confecţionată tradiţional, celebră în lume şi expusă în Musée Crozatier.

Clermont-Ferrand este capitala regională a regiunii Auveragne şi a luat fiinţă în secolul al XVIII-lea prin unirea a două oraşe până atunci rivale, Clermont şi Montferrand. În Montferrand ies în evidenţă casele renascentiste, iar în Clermont merită vizitată basilica Notre-Dame-du-Port, construită în stil romanic în secolele XI-XI.

Masivul Central Francez, prin peisajele sale unice, prin pitorescul orăşelelor şi satelor vechi de sute de ani, prin tradiţiile recunoscute, reprezintă o regiune turistică importantă pe harta lumii, milioane de turişti străbătând potecile ascunse şi înguste ce-l brăzdează. Cei care l-au vizitat rămân impresionaţi de ospitalitatea oamenilor locului şi promit de fiecare data că vor reveni.

Poate mulţi dintre noi ar refuza din start să trăiască sub o peluză. Fie li s-ar părea ciudat să trăiască sub un strat de pământ, fie s-ar gândi că le afectează structura casei, dar, mai ales, refuzul vine din cauza fricii de necunoscut şi din tendinţa spre conservatorism. Dacă la noi acoperişurile verzi nu au intrat încă în obişnuinţa constructorilor de locuinţe, în multe ţări occidentale sunt o soluţie pentru o serie de probleme. După ce vă vom prezenta avantajele, şi vă vom demonta dezavantajele, se va vedea clar că alegerea unui acoperiş verde nu numai că ajută la protejarea mediului înconjurător, însă aduce şi multe avantaje practice. Să trăieşti sub o un acoperiş de iarbă este ecologic şi economic.

Să începem cu partea ecologică. Unui bucureştean (iar situaţia nu este mult mai…verde nici în alte oraşe ale ţării) îi revin în medie sub 10 metri pătraţi de spaţiu verde în timp ce media UE de 26 mp/cap de locuitor (asta dacă se face media între cei 3 metri pătraţi socotiţi de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi cei 16,38 metri pătraţi de spaţiu verde calculaţi de Primăria Capitalei). Iar în fiecare an, câteva sute de mii de metri pătraţi de spaţii verzi dispar pentru că în parcurile, grădinile  sau aliniamentele stradale se „plantează” clădiri. În total, din ’89, bucureştenii au rămas fără 17 milioane de metri pătraţi de suprafaţă verde. Şi este clar că nu se va întâmpla prea curând să se planteze păduri noi în jurul oraşelor. Acesetea fiind datele, puţină verdeaţă pe acoperişul caselor ar fi mai mult decât binevenită. Este un mod cât se poate de simplu de a combate încălzirea globală, de a diminua inundaţiile, de a respira mai mult oxigen, de a proteja mediul înconjurător şi a da un aspect mai frumos oraşului.

Din punct de vedere economic, aduce mult mai multe avantaje decât ne-am imagina. Primul motiv pentru care oamenii nu ar alege un astfel de acoperiş este pentru că se tem ca greutatea pământului va primejdui structura casei. Nu numai că un strat de pământ nu este mai greu decât ţiglele de casă, mai mult, va proteja şi acoperişul. Protejate de stratul de verdeaţă, materialele din care este construit acoperişul nu vor mai fi expuse la condiţiile meteorologice, astfel deteriorându-se mai puţin.  Cu un acorperiş verde, viaţa construcţiei se poate extinde de la 5 la 40 de ani.

Un acoperiş verde va scădea nota de plată la electricitate, ajutând la răcorirea casei vara şi la scăderea costurilor cu aerul condiţionat şi la încălzirea casei reducând factura pentru încălzire.

Mai mult, este şi mai ieftin, folosind mai puţin material. Pământul se ia din cel rămas la locul de construcţie iar seminţele de iarbă sunt ieftine şi peluza uşor de întreţinut. Constructorii nu folosesc orice tip de iarbă în acest sens, ci aşa numită iarbă de soaldină care rezistă mai bine la secetă şi nu este nevoie să o tai constant. Mai mult, există şi flori speciale care îşi schimbă culoarea pe tot parcursul verii, iar iarna rămân de un roşu-bronz.

Acoperişurile verzi sunt o practică care datează de 30 de ani în Germania. În Anglia, cea mai veche casă construită astfel datează din 1964 şi dovada că încă se menţine în stare bună este aceea că astăzi este scoasă la licitaţie la 2 milioane de lire streline. Aceasta este o căsuţă de ţară, din Log House, din Bucklers Hard, Hampshire. Cu toate că a avut un start lent, interesul pentru acoperişurile verzi a început să se observe în multe ţări din Europa în ultimii ani. Un exemplu ar fi acela că nu numai locuinţe, ci şi clădiri comerciale optează pentru verdeaţă pe acoperiş, una dintre acestea fiind fabricile Rolls Royce şi Ford, parlamentul Australiei. Iar în Japonia tot mai multe şcoli şi clădiri de birouri cresc iarbă pe acoperiş, fiind şi un bun loc de recreere, un fel de parc la înălţime.

Sursa articolului: TimpulTău

Einstein, Newton, Galilei, Darwin. Cu toţii ştim cine au fost aceşti oameni. Însă pe lângă ei, există o serie de oameni de ştiinţă, influenţi la vremea lor, însă mai puţin cunoscuţi în zilele noastre. Oameni care au făcut descoperiri care au schimbat lumea. Unii în mod pozitiv, alţii fiind responsabili pentru cele mai întunecate aspecte ale ştiinţei.

IBN AL-HAYTHAM
965-1039
Născut în Basra, al-Haytham a fost un mare gânditor al vremii sale. Printre domeniile în care a adus contribuţii, putem enumera filozofia, teologia, matematica, fizica, astronomia, optica, anatomia, oftalmologia, ingineria, medicina. Cele mai importante au fost lucrările sale legate de optică, iar tratatul în 7 volume, Kitab al-Manazir (”Carte de optică”), scris în perioada 1011 – 1021, poate fi considerat ca fiind una din cărţile cu cel mai puternic impact asupra evoluţiei fizicii, deoarece introduce metoda ştiinţifică şi iniţiază o adevărată revoluţie în domeniile opticii şi al percepţiei vizuale. El a făcut prima descriere a unei camere obscure, punând bazele inventării microscopului, cu profunde implicaţii în medicină şi microbiologie, la fel ca şi în chimie, a telescopului şi a pus bazele principiilor optice a artei renascentiste.

TIM BERNERS-LEE
1955-Prezent
Dacă n-ar fi fost Tim Berners-Lee, nu ai fi putut citi acest articol. Asta pentru că el este cel care a inventat World Wide Web-ul, însă în mod surprinzător a refuzat să-şi patenteze invenţia, în schimb făcând-o cadou lumii. Cu toţii ştim că de atunci internetul a revoluţionat modul în care oamenii comunică, unii spunând ca a fost un moment revoluţionar în istoria comunicării, surclasând descoperirile lui Marconi sau Alexander Graham-Bell.

AVICENNA
980-1037
Avicenna a fost unul dintre cei mai influenţi oameni de ştiinţă islamici, fiind filosof, medic şi cercetător al naturii, făcând descoperiri în matematică, logică, geologie. Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”. Dintre cele 450 de lucrări despre subiecte variate, în parte pierdute, cele mai faimoase sunt Qānūn fi ‘l-Tibb (Canonul Medicinei) şi Kitāb al-Shifā’ (Cartea tămăduirii [sufletului]). Acestea au fost folosite ca manuale în universităţi timp de sute de ani. Datorită lui s-a introdus carantina pentru împiedicarea răspândirii infecţiilor.

THOMAS MIDGLEY
1889-1944
Thomas Midgley este un om care şi-a pus amprenta asupra lumii moderne, însă, din păcate, în mod negativ. Midgley a descoperit că adăugarea de plumb în petrol opreşte sunetul supărător al motoarelor de maşini. Lucru care a dus însă la probleme de sănătate la nivel global. De asemenea, a fost responsabil pentru dezvoltarea CFC-ului, unul dintre cei mai distructivi compuşi din atmosferă, răspunzător pentru încălzirea globală. S-a spus că Midgley “a avut un impact mai mare asupra atmosferei decât orice alt organism din istorie”.

FRITZ HABER
1868-1934
Chimist, profesor la Universitatea din Berlin. A descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică folosind hidrogenul şi azotul din aer. Împreună cu Bosh a realizat aplicarea industrială a acestuia. În anul 1918 a primit Premiul Nobel pentru chimie. Însă, a fost implicat şi în producerea de arme chimice, cum ar fi cele cu chlorine gas pentru nemţi în timpul Primului război mondial, folosit de către nazişti pentru cele mai mari atrocităţi din istoria omenirii.

LEÓ SZILÁRD
1898-1964
Conceptul de reacţie de fisiune nucleară în lanţ a fost dezvoltat de Leo Szilard în 1933, pentru care a solicitat, în anul următor, un patent de invenţie. Prima reacţie nucleară în lanţ artificială, autoîntreţinută a fost iniţiată de Matallurgical Laboratory, condus de Enrico Fermi şi Leo Szilard, sub peluza stadionului Universităţii din Chicago, pe 2 Decembrie 1942, în cadrul Proiectului Manhattan. Acest proces a făcut posibilă inventarea bombei atomice. El a fost şi omul care a iniţiat Manhattan Project, scriindu-i preşedintelui Roosevelt să urgenteze procesul de realizare a acestor arme, crezând că nemţii dezvoltau ceva asemănător.

JAMES CLERK MAXWELL
1831-1879
Denumit de către unii ca părintele fizicii moderne, James Clerk Maxwell a adus o imensă contribuţie în domenii ca electricitate, termodinamică, fotografie, energie nucleară. Descoperirile lui legate de spectrul electromagnetic au dus la invenţia televizorului, radioului, cuptoarelor cu microunde. Ecuaţiile sale legate de câmpul electromagnetic au fost esenţiale în stabilirea teoriei relativităţii. Tot el a realizat prima fotografie colorată.

KARL LANDSTEINER
1868-1943
Landsteiner a jucat un rol important în identificarea grupelor de sânge. A demonstrat riscurile transfuziei cu grupa greşită de sânge, la fel cum a demonstrat şi natura ereditară a grupelor de sânge, care de atunci a fost folosită pentru demonstrarea paternităţii. A adus contribuţii importante în imunologie, histologie şi anatomie.

JOHN BARDEEN
1908-1991
John Bardeen a fost un inginer şi fizician american. Este singura persoană care a câştigat de două ori Premiul Nobel pentru Fizică: în 1956 pentru tranzistor, împreună cu William Shockley şi Walter Brattain, şi în 1972 pentru o teorie fundamentală a superconductivităţii convenţionale împreună cu Leon Neil Cooper şi John Robert Schrieffer, numită teoria BCS. A fost, totodată, prima persoană care a câştigat două Premii Nobel în acelaşi domeniu.

Tranzistorul a revoluţionat industria electronică, permiţând apariţia Erei Informaţiei, şi a făcut posibilă dezvoltarea aproape a tuturor dispozitivelor electronice moderne, de la telefoane la calculatoare şi rachete. Realizarile sale din domeniul superconductivităţii, care i-au adus al doilea premiu Nobel, sunt folosite în tehnologii medicale cum ar fi tomografia calculată şi imaginile cu rezonanţa magnetică.

JOSEPH LISTER
1827-1912
Joseph Lister a fost chirurg englez. Este creatorul asepsiei, folosind pentru prima dată fenolul ca antiseptic la dezinfecţia rănilor şi la curăţarea instrumentelor chirurgicale. În acea perioada noţiunile de igienă elementară ca spălatul mâinilor sau a rănilor erau considerate inutile. Studiind scrierile lui Pasteur, Lister îşi dă seama că fermentarea şi putrezirea pot avea loc şi în absenţa oxigenului şi aceasta în prezenţa anumitor microorganisme. Tratând instrumentele chirurgicale şi rănile cu fenol, Lister ajunge la performanţa de a reduce mortalitatea operatorie de la 50 la 15 la sută.

Sursa articolului: TimpulTău

Piri Re’is a fost un marinar turc care, în 1513, a desenat o hartă a Africii, a Americilor şi a Antarcticii. În 1929, când a fost regăsită, harta turcului a făcut mare valvă: oficial, Antarctica fusese descoperită abia în 1818. Ceea ce este şi mai bizar la această harta este faptul că Piri Re’is – după cum dovedesc reconstituiri de ultimă oră – a cartografiat fidel Antarctica aşa cum arăta aceasta înainte de a fi acoperită de zăpadă. Mai precis, în urmă cu 6.000 de ani.

Harta lui Piri Re’is a fost găsită în 1929, în Palatul Imperial din Constantinopol. Este pictată pe pergament şi datată 919 AH (în calendar islamic), care corespunde cu anul 1513. Ea este semnată de către un amiral din marina turcă numit Piri Ibn Haji Memmed, de asemenea, cunoscut ca Piri Re’is. Potrivit acestuia, harta a fost realizată având ca sursă un set de 20 de hărţi realizate în timpul lui Alexandru cel Mare.

Această hartă a fost analizata de către Charles H. Hapgood, istoric şi geograf la Universitatea din New Hampshire, concluziile fiind publicate în cartea sa Maps of the Ancient Sea Kings (1966). Concluzia la care Hapgood a ajuns a fost că o civilizaţie necunoscută nouă astăzi, cu bune cunoşinţe de navigaţie şi cartografiere, a călătorit în jurul pământului în trecutul îndepărtat lăsând moştenire aceste hărţi. Aceştia au întocmit hărţi care au fost copiate de mână de-a lungul mai multor generaţii. Harta Piri Re’is se crede că este una dintre acestea, are lacune, însă datele prezentate în ea sunt uimitoare.

Harta lui Piri Re’is este piatra de temelie pentru tot mai numeroasele ipoteze care se nasc referitoare la existenţa unei civilizaţii din epoca de piatră necunoscută nouă. Un lucru uimitor legat de această hartă este modul detaliat şi corect în care au fost reprezentate coastele şi regiunile din America de Sud. Însă cea mai celebră este existenţa în această hartă a Antarcticii, reprezentată înainte de a fi acoperită de zăpadă.

Sursa articolului: TimpulTău

Deşi încă din anul 1973 se propusese înfiinţarea Parcului Naţional al Munţilor Rodnei, acest fapt s-a petrecut abia in 1990, când acesta a fost constituit pe o suprafaţă de 56.700 ha. Ulterior, Legea nr.5/2000 şi Hotărârea de Guvern nr.230/2003 au oficializat existenţa parcului naţional pe 46.400 ha din Munţii Rodnei.

Înălţimea şi masivitatea, originalitatea geologică, geomorfologică, climatică şi hidrografică a acestor munţi, ca şi marea bogăţie floristică şi faunistică, cu numeroase endemisme şi relicte glaciare fac din acest parc o atracţie irezistibilă pentru numeroşii turişti şi specialişti.

Parcul Naţional Munţii Rodnei este situat în nordul Carpaţilor Orientali, în subunitatea cunoscută sub numele de Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei. Din punct de vedere administrativ parcul se află pe teritoriul judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava.

Tărâmul gheţurilor trecute
Altitudinile mari(vf. Pietrosu – 2.303 m – cel mai înalt vârf al Carpaţilor Orientali) şi masivitatea Munţilor Rodnei sunt consecinţe ale alcătuirii petrografice şi ale tectonicii. Aceştia apar sub forma unui horst imens alcătuit din şisturi cristaline, delimitat de falii profunde: Dragoş Vodă(în nord) şi Rodnei(în sud). Şisturile cristaline intră în alcătuirea a trei pânze(serii): de Bretila, de Repedea şi de Rebra. Rocile sedimentare ce înconjoară masivul sunt de vârstă cretacică şi paleogenă(marne, gresii, conglomerate şi calcare).

Din întreg lanţul carpatic oriental Munţii Rodnei păstrează cel mai bine urmele gheţarilor cuaternari. Relieful glaciar este bine dezvoltat pe versantul Nordic unde există importante circuri glaciare(Pietrosu, Buhăescu, Negoescu etc.). Pe versantul sudic, relieful glaciar este mai slab reprezentat, aici apărând circuri glaciare suspendate, circuri glacio-nivale şi nişe nivale.

Calcarele prezente în jumătatea sudică a Munţilor Rodnei au generat apariţia unui relief calcaros şi carstic, acesta din urmă reprezentat prin câteva peşteri: Izvorul Tăuşoarelor, Jgheabul lui Zalion, Baia lui Schneider.

Clima
În Munţii Rodnei se resimt influenţele climatic baltice care, pe fondul altitudinilor ridicate, dau naştere unui climat mai aspru. Temperatura medie anuală a aerului scade odată cu altitudinea, fiind de 7-8°C la poalele muntelui, respectiv negative(-1,5°C) la înălţimi de peste 2200 m. În luna ianuarie temperatura medie a aerului este de -3°C la altitudini mici şi de -9°C în zona înaltă. În luna iulie temperatura medie a aerului variază între 7°C(în zona crestei) şi 18°C(la baza munţilor). Precipitaţiile depăşesc valoarea de 1200-1400 mm/an.

Specii noi
Someşul Mare, ce îşi are izvoarele în masiv, adună apele din sud-estul, sudul şi vestul acestuia: prin Cobăşel, Valea Vinului(Baia), Anieş, Cormaia, Rebra şi Salauta(cu afluenţii săi Telcişor şi Strâmba). Vişeul, un alt râu important, îşi are obârşia pe pantele nordice şi strânge laolaltă apele unor afluenţi cum ar fi Fântâna, Negoescu, Pietroasa, Izvorul lui Dragoş, Iza etc.). Din Lacul Ştiol izvorăşte Bistriţa Aurie.

În masiv există numeroase lacuri glaciare dintre care 23 sunt mai importante(Iezerul Pietrosului, Taurile Buhăescului, lala Mare, Lala Mică, Ştiol).

În condiţiile unui climat rece şi umed etajarea vegetaţiei este bine evidenţiată altitudinal. Pădurile ocupă peste 60% din Munţii Rodnei, fiind constituite în principal din răşinoase şi fag. Păşunile naturale acoperă circa 30% din suprafaţa acestor munţi iar 10% reprezintă stâncării.

Flora micomicetelor cuprinde 390 de specii, dintre care 4 specii sunt noi pentru ştiinţă. Flora lichenilor este reprezentată de 248 de specii şi 26 de taxoni, dintre care 21 de specii şi 6 taxonni pot fi întâlniţi numai în Munţii Rodnei, iar 6 specii sunt endemite ale Carpaţilor. Flora casmofitelor este foarte bogată, fiind înregistrate 1123 de specii de plante superioare.

Specii rare
Analiza compoziţiei plantelor superioare, evidenţiază predominanţa elementelor euroasiatice(36,7%), la care se adaugă specii arctice, central europene şi un număr mic de elemente mediteraneene şi continentale. Modul de asociare a acestor specii este foarte interesant şi, în acest sens, enumerăm câteva fitocenoze endemice: Saxifraga luteo viridis, Silenteum zawaddzkii(din zonele Piatra Rea – Puzdrele – Corongis); Asplenio, Cystopetridetum fragilis, Veronicetosum baumgartii(pe stâncăriile calcaroase din Muntele Cailor, Căldarea Bila-Ineu, Iezerul Pietrosului, Paua Galaţului); Thymioi pulcherrimiu, Poetum rehamanii(de la Piatra Rea, Corongis şi Pietrosu); Gypsophilo, Artemisetum erianthi şi Cardomino neglectae, Papaveratum corona sancti stephani(din arealul Ineu).

Specii rare şi foarte rare în flora Romaniei: Salix alpine, Salix bicolor, Androsace obtusifolia, Astragalus penduculiflores, Laserpitium archangelica, Carex bicolor, Carex atrofusca, Carex pediformis ssp. Rhizodes, Juncus castaneus, Draba fladnitzenis, Kobresia simpliciuscula, Conioselinum tataricum etc. Endemisme carpatice şi dacice întâlnite în Munţii Rodnei: Acontitum moldavicum, Campanula carpatica, Centaurea carpatica ssp. Carpatica, Centaurea pinnatifida, Dianthus tenuifolius, Erysium vittamani, Festuca carpatica, Festuca nitida ssp flaccid, Heracleum carpaticum, H. palmatum, Salix kitaibeliana, Thymus pulcherrimus, Tristeum macrothichum.

Relictele glaciare ce vegetează în lacurile mlăştionase sunt reprezentate de Carex limosa, Carex chordorrihiza, Empetrum nigrum, Salix bicolor, Carex pauciflora, Scheuchzeria palustris etc.

Multe animale de ocrotit
Munţii Rodnei dispun de un neasemuit şi bogat fond cinegetic, reprezentat de urs, cerb carpation, capra neagră, căprior, mistreţ, lup, râs, jderul de copac, marmota, colonizată începand din 1973 cu exemplare aduse din Alpii Franţei etc. Ornitofauna este reprezentată de specii de talie mare, cum ar fi: cocoşul de munte, localizat în pădurile din zona de obârşie a pârâurilor Anieş şi Cormaia, cocoşul de mesteacăn, întâlnit sub culmile împădurite Bătrâna şi Mihăiasa, acvila de munte, acvila ţipătoare mare, şorecarul comun, şerparul, buha mare etc. Apele din Munţii Rodnei sunt habitat ideal pentru diferite specii de peşti şi anume: păstrăv şi lipan în pâraiele Anieş, Cormaia, Izvorul Băilor, Rebra, Iza, Dragoş, Negoescu, Repedea, Bila, Lala şi lacurile Lala Mică şi Lala Mare – boişteanul, mreana şi scobarul pe Someşul Mare.

Fauna nevertebratelor este foarte diversă, cu endemite şi specii relicte, cum ar fi: 28 de specii de enchitreide, 12 specii de lumbricide(cu specia endemică, Allolobophora carpatica), 20 de specii de diploid cu 9 endemite, 36 de specii de chilopode cu 6 endemite, 39 de specii de ortptere, cu endemitele Isophia brevipennis, Pholidoptera transsylvanica şi Miramella ebneri carpathica şi 295 de specii de lepidoptere, cu speciile ocrotite pe plan mondial – Erebia pharte carpatina, Erebia epiphron transsylvanica şi Erebia sudetica.

Arii naturale de interes deosebit
-Rezervaţia ştiinţifică Pietrosu Mare(3300 ha);
-Rezervaţia botanică Poiana cu Narcise din Muntele Saca, 5 ha, situate la cea mai mare altitudine din ţară;
-Rezervaţia mixtă Peştera şi Izbucul Izvorul Albastru al Izei(100 ha);
-Rezervaţia naturală Piatra Rea(50 ha);
-Rezervaţia mixtă Izvoarele Mihăilesei(50 ha);
-Rezervaţia mixtă Ineu-Bătrâna(0,5 ha).

Activităţi premise în parc
Sunt premise numai acele activităţi care nu diminuează biodiversitatea şi nu afectează negativ cadrul fizico-geografic natural al ariei protejate. Aceste activităţi se referă la combaterea biologică a dăunătorilor vegetali şi animali, forestieri sau agricoli,; la observaţii şi evaluări ale vânatului,; la cercetarea ştiinţifică nondestructivă, în ariile cu regim de ocrotire integral, fiind necesar avizul Academiei Române şi acordul administraţiei parcului; la turismul ecologic şi de recreere în mijlocul naturii; la practicarea activităţilor tradiţionale ale comunităţilor locale, în consens cu utilizarea durabilă a resurselor naturale şi în armonie cu legile de ocrotire a naturii.