Curiozităţi.Net

Nici în întunecatele vremuri de război Ozn-urile nu se lasă! Apariţia acestor zburătoare a fost semnalată în diferite colţuri ale lumii, mai ales în preajma avioanelor de luptă.

Generalul maior Boris Surikov, fost specialist în rachete şi arme nucleare în Statul Major al armatei sovietice, apoi expert la conferinţele de dezarmare de la Geneva, a declarat în 1994 unor producători tv britanici că în 1944, pe când zbura cu un bombardier de două persoane spre România, s-a întâlnit cu un obiect zburător solid, de formă eliptică. Avionul a început să se scuture, iar presiunea uleiului a crescut alarmant. Aripile scânteiau de încărcătura electrostatică. Comandatul bombardierului, maiorul Bajenov, a apreciat că aparatul era pe punctul de a lua foc, după care bombele ar fi explodat, aşa că a aruncat la întâmplare cele două tone de încărcătură ucigaşă deasupra unui câmp din Ucraina. La întoarcere, de teama curţii marţiale, cei doi au raportat bombardarea cu succes a unei rafinării din România.

Panică în L.A

În zorii zilei de 25 februarie 1942 radarele au semnalat că obiecte zburătoare, aflate la circa 200 de kilometri în largul oceanului, se apropie de Los Angeles. Peste puţin timp au fost văzute mai multe lumini roşii sau argintii, care se agitau rapid încoace şi încolo pe cerul oraşului. În mijlocul lor, un obiect mare, întunecat, stătea aproape nemişcat. Convinşi că asistă la un atac japonez, cei din artileria antiaeriană au tras, vreme de o oră, peste 1400 de obuze. Oraşul a fost acoperit de schijele proiectilelor. Cel puţin şase civili au murit în panica stârnită. Mai multe clădiri au fost serios avariate. Dar niciunul dintre obiectele invadatoare n-a fost doborât şi n-a reacţionat, ele continuând să se mişte nestingherite printre obuzele care explodau în jur. În raportul trimis preşedintelui Roosevelt, generalul George C. Marshall, şeful Statului Major, scria: “Aeronavele neidentificate, altele decât cele ale armatei sau marinei militare americane, au evoluat probabil asupra Los Angeles-ului… În jur de cincisprezece aeronave au fost implicate, zburând cu viteze diferite, de la ceea ce rapoartele oficiale numesc <<foarte încet>> până la 320 km/h, la altitudini cuprinse între 2700 şi 5500m. Nu au fost aruncate bombe. Nu s-au înregistrat pierderi în rândul trupelor. Nu au fost doborâte avioane. N-au existat aeronave ale armatei sau marinei militare în actiune. Investigaţiile continuă…”

Mult mai târziu s-a descoperit că în aceeaşi perioadă obiecte asemănătoare au fost semnalate şi deasupra oraşului Tokio. Fenomenul nu a fost explicat niciodată…

Vizite la înălţime

Întâmplări de acest tip au fost raportate de pe toate fronturile celui de-al Doilea Război Mondial. Pe 14 martie 1942 căpitanul englez Joel Fischer a urmărit minute în şir o aeronavă lungă de aproape 100m, cu diametrul de circa 15m, fără aripi sau motoare vizibile, ce zbura perfect orizontal, după care a luat o poziţie verticală şi a dispărut brusc în înălţimi. În noaptea de 25 martie 1942, maiorul Sobinski, polonez înrolat în aviaţia engleză, comanda un bombardier strategic, care se întorcea din misiune. Era la o altitudine de 5000m, încă deasupra Germaniei, când s-a apropiat de el un aparat luminos, cu o formă greu de identificat. Crezând că e o armă secretă germană, cel puţin zece mitraliere au deschis focul cu proiectile de 12,7mm. Însă, aparent, obiectului nici nu-i “păsa”, continuând să zboare paralel cu bombardierul timp de un sfert de oră.

În dimineaţa de 5 aprilie 1943, Gerry Casey, instructor Air Force, efectua un zbor de antrenament în zona Long Beach(California) împreună cu un elev, când a zărit, venind spre ei, un aparat de culoare portocalie, fără aripi, care nu semăna cu nimic cunoscut. Aparatul a trecut pe lângă ei, apoi a făcut o întoarcere incredibilă, sincronizându-se cu avionul-şcoală “de parcă am fi fost sudaţi împreună printr-o bară de fier”. După câteva minute, obiectul s-a smucit uşor, apoi a ţâşnit în sus, dispărând cu o viteză evaluată la peste 11.000 km/h.

După război multe Ozn-uri se arată

Nenumărate astfel de întâlniri au intrat în folclorul aviatorilor din cel de-al Doilea Război Mondial, care au poreclit misterioasele aparate “foo fighters”. La început s-a crezut că ar fi un fenomen natural, apoi a apărut ipoteza unei arme secrete a inamicului. Abia la sfârşitul războiului, când multe documente au devenit publice, s-a aflat că straniile apariţii au fost văzute şi de piloţii germani sau japonezi care, la rândul lor, au fost convinşi că erau arme secrete, de origine americană sau britanică. Aceleaşi “foo fighters” au reapărut în războaiele din Coreea şi Vietnam, dar nu şi în cele care au urmat…

Obiecte zburătoare rămase neidentificate au fost văzute şi în anii de după război. În perioada mai-decembrie 1946 pe cerul Suediei au fost semnalate, inclusiv cu radarele, circa o mie de apariţii. Obiectele efectuau uneori manevre de picaj, redresare, întoarcere în unghi ascuţit etc., imposibile pentru un aparat făurit de mâna omului. Ele au apărut în august 1946 şi deasupra Franţei şi Norvegiei, în septembrie, deasupra Greciei şi a Marocului, apoi a Portugaliei, Germaniei, Belgiei şi Olandei. Se estimează că în acel an, în toate ţările europene, s-au raportat circa 2000 de astfel de observaţii.

Ce este o gaură neagră?

Este un obiect prezis de o teorie înainte ca observaţiile să confirme existenţa lui. Gaura neagră este o zonă a spaţiului cu densitate infinită, care nu poate fi observată direct, din cauză că lumina nu poate scăpa de atracţia imensă de la suprafaţa obiectului(de aici şi denumirea lor). Găurile negre de talie  stelară au putut fi însă identificate prin efectele secundare pe care le produc în jurul lor. O astfel de gaură neagră ia naştere la sfârşitul vieţii unei stele masive, când aceasta devine o supernovă: materia densă din centrul stelei colapsează din cauza gravitaţiei, atingând densităţi enorme.

Din anul 2004 o galaxie neobişnuită(0402+379) este în atenţia astronomilor. Aceasta se află la 77 milioane de ani lumină, în Constelaţia Perseu. Zona centrală a galaxiei pare a fi alcătuită din două obiecte foarte compacte. O echipă americană care a observat galaxia în diferite lungimi de undă a dezlegat misterul: cele două obiecte sunt găuri negre a căror masă cumulată este de 150 milioane de mase solare.

Impactul este iminent

Fenomenul “ciocnirilor” a două galaxii nu este o noutate. În realitate, coliziunea galaxiilor este de fapt o întrepătrundere lentă, care nu implică ciocniri între stele. Teoria actuală arată că, în general, în centrul galaxiilor se află o gaură neagră masivă. Acestea provin din acumularea de materie în zonele centrale, unde, din cauza densităţilor mari, materia nu s-a putut organiza în stele. În cazul a două galaxii aflate în interacţie există posibilitatea de fuzionare a celor două găuri negre. Deosebit pentru galaxia 0402+379 este faptul că acestea sunt foarte apropiate, fiind separate de doar 23,8 ani lumină, o distanţa infimă la scară cosmică(de exemplu, galaxia noastră are un diametru de 100.000 de ani lumină). Se pare deci că cele două găuri negre se află într-o situaţie de ciocnire iminentă, care se va produce peste câteva miliarde de ani!

Undele gravitaţionale

În cazul găurilor negre gigantice din centrul galaxiilor fuziunea acestora va produce un cataclism cosmic. O parte din stelele celor două galaxii vor fi înghiţite de cele două găuri negre, iar altă parte va fi expulzată în spaţiul intergalactic. Teoria prevede că această coliziune va produce unde gravitaţionale pe care astronomii speră să le detecteze. Undele gravitaţionale se deplasează cu viteza luminii şi produc o modificare a spaţiului şi a timpului în zonele pe care le traversează.

Se estimează că dacă două obiecte de pe Pământ ar fi la un metru distanţă unul de celălalt, trecerea undelor gravitaţionale ar modifica această distanţă cu miliardimi de metru! Tehnic, aceste variaţii minuscule pot fi măsurate numai prin metode interferometrice. În prezent există trei proiecte în curs de dezvoltare: Ligo, Virgo şi Lisa(două de pe Pământ şi unul din spaţiu), care au ca scop măsurarea deformărilor spaţio-temporale. Prin eventuala identificare a undelor gravitaţionale, teoria relativităţii generale a lui Einstein va căpăta o nouă confirmare.

Cele mai multe lucrări de geomorfologie definesc frecvent ca “relief ciudat” acele forme cu înfăţişări originale, datorate “comportamentului” rocilor, având diferite grade de duritate şi deci cu rezistenţe diferite la acţiunea erozivă a agenţilor externi, acest proces fiind numit eroziune diferenţială. Deşi relieful ciudat este în primul rând o consecinţă a varietăţii petrografice, nu putem neglija faptul că roca se comportă diferit şi în funcţie de zona climatică în care se află, deci în funcţie de preponderenţa unuia sau a altuia dintre agenţii externi(alterarea, dezagregarea, eroziunea glaciară, eroziunea crionivală, eroziunea continuă sau intermitentă a apei, eroziunea eoliană), la care se adaugă şi eroziunea litorală, acolo unde apele lacurilor şi mărilor au fost sau sunt în prezent răspunzătoare de înfăţişarea ţărmurilor.

Elefantul

“Elefantul” este o formă de relief carstic litoral, creată exclusiv prin acţiunea valurilor marine, care au săpat grota în roci carbonatice.

Fortăreaţa

Masada, ceea ce în ivrit înseamnă “fortăreaţă”, reprezintă una din cele mai cunoscute forme de relief ciudat, fiind detaşată prin eroziune de apele tributare Mării Moarte faţă de restul Munţilor Hebron. Văile care s-au adâncit în versanţii munţilor din jur au aspect de canion: sunt văi cu versanţi simetrici, abrupţi, cu profil în trepte, impus de structura orizontală a formaţiunilor geologice dure. Prin apropierea obârşiilor a doua canioane vecine(Masada şi Arugol) a rezultat un martor de eroziune înalt de 462m(faţă de nivelul Mării Moarte, dar cu numai 54m deasupra nivelului 0 al Oceanului Mondial). În jur, platourile Deşertului Iudeea, care trec de 600m deasupra Mării Moarte, domină cu puţin martorul de eroziune, dar, ca şi acesta, sunt delimitate prin abrupturi de peste 400-500m faţă de şesul de pe fundul grabenului. Astfel, impunătoarea stâncă reprezintă o adevarată fortăreaţă naturală, amplasată în planul mai larg al abrupturilor care ne amintesc de expresia consacrată a geografului român Victor Tufescu, cu privire la ţara Vrancei: “se apără prin propria ei natură”. Platoul superior ce retează stânca, datorat structurii cvasiorizontale, este uşor înclinat de la vest la est(70m diferenţă de nivel) şi are exact dimensiunile necesare unui asemenea punct strategic: 610m lungime, 200m lăţime şi o circumferinţă de 1330m. Pe acest platou se află azi ruinele fortificaţiilor Masada, apărate de povârnişurile stâncii. Şi tot aici s-a salvat Herod, regele evreiilor, împreună cu tânăra sa soţie Mariamne, când parţii au cucerit Ierusalimul în anul 42 î. Cr.

Deşi aceste abrupturi au reprezentat un sistem de apărare natural, abil valorificat de triburile evreieşti, Herod a ordonat construirea unui zid şi a unui şir de cazermate pe muchia platoului, un efort uriaş pentru acele vremuri. Dar ambiţiile sale nu s-au mărginit doar la fortificarea stâncii; el a impus ridicarea în interior a unei reşedinţe regale, cu palate somptuoase, băi publice, locuinţe pentru înalţii funcţionari şi pentru armată. Mai mult, pentru toţi aceştia s-au amenajat excavaţii ce permiteau stocarea unei mari cantităţi de hrană, iar cele 12 rezervoare enorme puteau reţine peste 40.000 m³ de apă pentru alimentaţie, băi şi chiar pentru culturi agricole pe platou, în acest mediu semiarid. Lucrările au făcut din Masada o fortăreaţă inexpungabilă la asedii.

După căderea Ierusalimului şi distrugerea templelor evreieşti de armata romană în anii 70, aici s-au refugiat ultimii apărători cu familiile lor. În faţa trupelor romane asediatoare, conduse de guvernatorul roman al Palestinei, Flavius Silva, ei au opus o rezistenţă eroică timp de doi ani. Aceasta a culminat cu crearea unei breşe de către asediatori în zidul de pe muchie; capturarea evreilor devenea iminentă, aşa că fanaticul conducător Eleazar ben Yair ordonă o sinucidere în masă onorabilă, preferabilă sclaviei.

Legenda a sporit interesul pentru vizitarea stâncii fortificate, astfel că s-au amenajat căi de acces, dar şi de protecţie, teritoriul fiind inclus în sistemul Parcurilor Naţionale Israeliene sub numele de Parcul National Masada.

Povestea lui Lot şi a stâlpului de sare

Relatarea bliblică despre Sodoma şi Gomora se găseşte în capitolele 18 şi 19 din cartea Genezei. Este vorba de istoria nimicirii locuitorilor deosebit de corupţi şi decadenţi ai celor două cetăţi din vremea Vechiului Testament. Peste secole, aceste nume, Sodoma şi Gomora, au devenit simboluri literare ale corupţiei.

“…. şi Domnul a zis: <<Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit şi păcatul lor într-adevar este nespus de greu. De aceea, Mă voi cobori acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul ce a venit până la Mine şi daca nu va fi aşa, voi şti>>. Dar Avraam, care stătea înaintea Domnului, s-a apropiat şi a zis: <<Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?>> Îngerii cei din preajmă s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma unde au ajuns pe înserat şi au intrat în cetate, fiind adăpostiţi de Lot… Cand s-a crăpat de ziua, îngerii au stăruit pe lângă Lot, zicând: <<Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.>> Lot le-a zis: <<O, nu, Doamne! Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa, dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul şi voi pieri. O, de-aş putea să fug destul de aproape, acolo unde e o cetate destul de mică…şi să scap cu viaţă!>>. Si El i-a zis: <<Iată că-ţi fac şi hatârul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti. Grăbeşte-te să fugi în ea, căci nu voi face nimic până nu vei ajunge acolo.>> Şi fiindcă Lot zăbovea, îngerii aceia i-au apucat de mână, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe pe Lot şi ai lui. I-au scos deci afara din cetate, iar unul din ei a zis: <<Scăpa-ţi viata, să nu vă uitaţi înapoi şi să nă vă opriţi în vreun loc din câmpie, scapă la munte, ca să nu pieri!>> Nevasta lui Lot, care regreta abandonarea averii în Sodoma s-a uitat însă înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare. Când a intrat Lot în cetatea Ţoar, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc din ceruri. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea două în care Lot îşi avea locuinţa şi averea, dar şi celelalte din toată câmpia, pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ…”

Acum este oficial ceea ce bănuiam şi noi: gusturile muzicale sunt legate foarte strâns de personalitatea noastră. Adrian North, profesor la Heriot-Watt University, Edinburgh, este cel care a pus la cale un studiu elaborat, la care au participat 36,000 de subiecţi din întreaga lume, pentru a vedea care este exact legătura dintre persoanlitate şi gusturile muzicale.

Unele aspecte ale studiului sunt cu adevărat interesante şi suprinzătoare. Puţini s-ar aştepta ca cei care ascultă muzică clasică să aibă ceva în comun cu cei cărora le place heavy metal. Însă, conform studiului, ambii sunt creativi, dezinvolţi, însă deloc sociabili. Cu toate că imaginea creată despre fanii rock-ului este una deloc măgulitoare, aceştia fiind văzuţi ca nişte persoane agresive şi un pericol pentru societate şi ei însişi, studiul spune că, de fapt, sunt nişte fiinţe extrem de sensibile şi delicate care folosesc muzica doar ca pe un scut şi ca pe o mască în faţa societăţii.

North spune că studiul său este extrem de folositor în marketing şi în industria muzicală, care se confruntă cu vânzările în declin. Dacă se înţelege persoanlitatea clientului atunci se va putea şti şi care sunt gusturile sale muzicale astfel creându-se produse specifice pentru ei.

Dacă studiul este adevărat sau nu, fiecare va avea cu siguranţă altă părere, contând dacă statisticile se potrivesc sau nu în cazul lui. Iată ce spune studiul despre fiecare gen muzical şi personalitatea celui care îl asculta:

• BLUES – cu o părere bună despre sine, creativi, sociabili, blânzi, dezinvolţi
• JAZZ – cu o părere bună despre sine, creativi, sociabili, dezinvolţi
• MUZICA CLASICĂ – cu o părere bună despre sine, creativi, introverţi, dezinvolţi
• RAP – cu o părere bună despre sine, sociabili
• OPERĂ- cu o părere bună despre sine, creativi, blânzi
• COUNTRY şi WESTERN – muncitori, sociabili
• REGGAE – cu o părere bună despre sine, creativi, cam leneşi însă, sociabili, blânzi, dezinvolţi
• DANCE – Creativi, sociabili, însă deloc blânzi
• INDIE – cu o părere proastă despre sine, creativi, cam leneşi, deloc blânzi
• ROCK/HEAVY METAL – nu au încredere în sine, creativi, cam leneşi, deloc sociabili, blânzi, dezinvolţi
• POP – cu o părere proastă despre sine, deloc creativi, muncitori, sociabili, blânzi, deloc dezinvolţi
• SOUL – cu o părere proastă despre sine, creativi,sociabili, blânzi, dezinvolţi

Sursa articolului: TimpulTău

Toţi suntem conştienţi că exerciţiul fizic este vital pentru a fi sănătoşi. Cu toate acestea, găsim tot felul de motive pentru care să nu ne facem timp zilnic să facem mişcare. Însă pentru a avea mai multă energie, pentru a ne simţi mai bine în propriul corp, pentru a fi mai plini de viaţă şi mai veseli, avem nevoie de mişcare fizică. Iată ce poate face exerciţiul fizic pentru sănătatea noastră:

1. Îmbunătăţeşte sănătatea inimii
2. Reduce riscul de a muri prematur din cauza bolilor de inimă
3. Ajută inima şi sistemul cardio-vascular să funcţioneze mai eficient
4. Descreşte simptomele anginei şi infarctului
5. Reduce factorii de risc de a face boli de inimă
6. Reduce riscul de a face diabet sau a avea probleme cu tensiunea
7. Îmbunătăţeşte toleranţa la zahăr a sângelui dacă ai diabet şi riscul de a face diabet
8. Ajută la controlarea tensiunii
9. Îmbunătăţeşte lipidele din sânge, mai ales reglează nivelul colesterolului
10. Ajută în încercarea de a te lăsa de fumat
11. Îndepărtează stratul de grăsime, slăbeşte şi ţine sub control greutatea
12. Reduce riscul de a face cancer de col
13. Te ajută ca la bătrâneţe să fii mai puternic şi să ai control mai mare asupra corpului
14. Îmbunătăţeşte forţa şi starea de bine
15. Ajută la menţinerea sănătăţii muşchilor, oaselor şi încheieturilor
16. Creşte abilitatea de a face activităţile zilnice fără să te simţi obosit
17. Îmbunătăţeşte flexibilitatea, coordonarea şi echilibrul
18. Menţine tonusul muscular, îmbunătăţeşte postura, reduce riscul de a-ţi fractura oasele
19. Creşte speranţa de viaţă în medie cu trei ani
20. Reduce starea de anxietate şi depresie
21. Îmbunătăţeşte starea de bine şi te ajută să te simti bine cu propria persoană

Ca să te bucuri de beneficiile sportului şi să nu rişti să îţi răneşti corpul, trebuie să ţii minte că orice activitate fizică trebuie să cuprinda trei faze ale exerciţiului: încălzirea, exerciţiile propriu-zise, relaxarea.

• Încălzirea

Este extrem de importantă pentru că îţi pregăteşte corpul pentru efortul pe care îl vei depune. Te va ajuta să nu-ţi stresezi dintr-o dată muşchii şi inima, să nu faci întinderi musculare, să-ţi fracturezi încheieturile sau să faci febră musculară. Încălzirea ajută să îţi crească încet respiraţia, bătăile inimii, temperatura corpului. Include exerciţii de stretching sau mişcări lente ale corpului. Încălzirea ar trebui să dureze cinci minute.

• Exerciţiile proproiu-zise

Trebuie să ţinem cont de frecvenţa, intensitatea şi durata exerciţiilor. Când vine vorba de frecvenţă, ar trebui să facem zilnic mişcare sau cât de des posibil. Intensitatea şi durata depind de nivelul nostru de forţă fizică. Dacă suntem la început, 15 minute de exerciţii de o intensitate moderată sunt suficiente, atâta cât să simţim respiraţia şi bătăile inimii accelerate. Nu trebuie să ne obosim până la epuizare. Cu timpul, cu cât corpul se obişnuieşte cu mişcarea, vom creşte durata şi intensitatea exerciţiilor.

• Relaxarea

Îţi ajută corpul să îşi revină după efortul depus. Bătăile inimii şi tensiunea vor reveni la normal. În timpul exerciţiilor de relaxare nu trebuie să stai sau să te întinzi, să te odihneşti. Trebuie să-ţi continui exerciţiile la o intensitate redusă. Poţi repeta exerciţiile de stretching din timpul încălzirii. Relaxează-ţi muşchii inspirând şi expirând puternic. Ar trebui să dureze circa cinci minute.

Dacă respectăm toate aceste trei faze vom evita problemele şi leziunile care pot fi cauzate de practicarea necorespunzătoare a exerciţiilor fizice.

Exerciţiile fizice se pot împărţi în patru categorii:

• Exercitiile de rezistenta

-îmbunătăţesc sănătatea inimii, a plămânilor şi a sistemului circulator. Te vor menţine sănătos şi te vor ajuta să-ţi desfăşori activităţile zilnice cu mai multă uşurinţa. Vor preveni şi întârzia apariţia bolilor asociate cu îmbătrânirea precum şi diabetul, cancerul de col, bolile de inimă.

-exerciţiile de rezistenţă moderate sunt înotul, ciclismul (atât în aer liber cât şi pe bicicleta de la sală), mersul, curăţenia casei, tenis în dublu, dansul. Printre exerciţiile de rezistenţă dificile se numără urcatul scărilor sau munţilor, ciclismul pe dealuri, tenis, ski, drumeţiile, jogging.

• Exercitiile de forta

-sunt cele care te ajută să îţi fortifici muşchii, însă fac mai mult decât să te facă mai puternic. Şi cea mai mică creştere a forţei muşchilor poate face o mare diferenţă în abilitate, creşte metabolismul, te ajută să îţi păstrezi la ratele normale greutatea şi nivelul zahărului. De asemenea, previn osteoporoza. Printre aceste exerciţii se numără fitnesul şi toate formele de aerobic.

• Exercitii de echilibru

-te ajută ca la bătrâneţe să eviţi cea mai des întâlnită problemă, căzăturile şi greutatea în controlarea mişcărilor. Exerciţiile de echilibru te ajută să îţi fortifici muşchii picioarelor.

• Exercitiile de flexibilitate

-te ajută să îţi întăreşti muşchii, să îţi menţii articulaţiile flexibile, să ai un corp mlădios. Exerciţiile de stretching te ajută să eviţi anumite leziuni ale oaselor şi să îţi revii după asemenea probleme.

Sursa articolului: TimpulTău

Cu toate că în cazul corespondenţei pe internet regulile sunt mult mai lejere decât în cazul celei clasice, este bine să cunoastem cateva rânduieli de bună-cuviinţă pe internet, mai ales în cazul mail-urilor oficiale.

Regulile de comportament din cazul corespondenţei clasice rămân valabile şi pentru e-mail. Deoarece oricine poate transmite mesaje sub un nume sau o adresă false, prima regulă de politeţe pe internet este următoarea: trimiteţi întotdeauna mesajele sub nume propriu.

Mesajele trebuie să fie scurte, concise şi la obiect, gândite ca o conversaţie telefonică. De asemenea, trebuie să precizăm subiectul mesajului. E important să ţinem minte că există oameni care primesc sute de mesaje zilnic şi care n-ar dori să fie puse în situaţia neplăcută de a-şi pierde toată ziua în faţa monitorului citind pagini întregi.

Nu folosiţi o topică a propoziţiei prea încărcată şi nu exageraţi cu punctuaţia. Orice aspect important este reflectat de conţinutul textului, nu de semnele de punctuaţie.

Mulţi utilizatori de mail obişnuiesc să recurgă la abrevieri în textul mesajului. Folosirea acestora este permisă, însă încercaţi să nu faceţi abuz, deoarece un text cu multe abrevieri poate deveni greu de citit.

Dacă doriţi să răspundeţi cuiva pe e-mail, este recomandabil să nu începeţi un mesaj nou ci să utilizaţi opţinuea reply. Nu păstraţi însă din mesajul original decât acele fragmente de text care ar putea fi relevante pentru destinatar în raport cu răspunsul tău.

Dacă doriţi să programaţi o întâlnire peste câteva ore şi trimiteţi un mail participanţilor, este foarte posibil ca nu toţi să aibă posibilitatea de a citi mesajul în timp util. E-mailul nu e făcut pentru urgenţă ci pentru confort.

Nu trimiteţi niciodată un mesaj scris cu majuscule. Este ca şi cum aţi striga în urechea destinatarului. Folosiţi majuscule numai atunci când doriţi să atrageţi atenţia asupra unui anumit lucru.

Este politicos să începeţi mail-ul ca într-o scrisoare clasică cu “stimate dl. x” sau “dragă x” şi să încheiaţi semnandu-vă cu numele întreg.

Sursa articolului: TimpulTău

O îngrijire corectă a pielii poate să întârzie procesul natural de îmbătrânire a pielii şi să prevină multe probleme ale pielii. Vieţile ocupate ne fac să uităm de multe ori să ne îngrijim pielea. Cel mai des, avem grijă de ten însă uităm că şi pielea corpului are nevoie de la fel de multă grijă. Pe măsură ce îmbătrânim, pielea devine mai subţire şi mai ridată. Glandele sebacee sunt mai puţin active făcând ca pielea să fie uscată şi ternă. Pielea devine mai fragilă pierzându-şi culoarea şi strălucirea.

Există mici deprinderi care ne ajută să ne protejăm şi să o menţinem sănătoasă pentru anii care vor veni.

Protejează-te în faţa soarelui

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci pentru pielea ta este să te protejezi de soare. Lumina ultravioletă face foarte mult rău pielii, cauzând riduri profunde, lăsând pielea uscată şi aspră, cauzând pistrui sau pete de soare precum şi afecţiuni mult mai grave ca tumori benigne şi chiar maligne. De fapt, mai toate schimbările pielii odată cu înaintarea în vârstă sunt datorate unei vieţi de expunere la soare.

Pentru o protecţie completă împotriva soarelui, foloseşte toate aceste trei metode:

Evită soarele între orele de maximă intensitate. Razele soarelui au cel mai nociv efect între orele 10 şi 16. Încearcă să reduci timpul pe care îl petreci afară între aceste ore.
Poartă haine de protecţie. Acoperă-ţi corpul cu haine din materiale vaporoase, cu  mâneci lungi sau pantaloni lungi. Unele companii au început să producă haine SPF care să blocheze razele solare dar să fie răcoroase.
Foloseşte loţiuni de plajă. Ar trebui să foloseşti un factor de protecţie mai mare de 15. Aplică crema cu 20 de minute înainte să îeşi din casă. Asta nu doar în zilele în care stai la plajă ci în fiecare zi pe timpul verii.

Nu fuma

Fumatul accelerează îmbătrânirea pielii şi apariţia ridurilor. Schimbările pielii din cauza fumatului apar după 10 ani după ce te apuci de fumat.

Fumatul cauzează subţierea vaselor de sânge din straturile pielii. Acest lucru face ca fluxul sângelui să descrească, privând pielea de oxigen şi nutrienţi, cum ar fi vitamina A, importanţi pentru sănătatea pielii. Toţi aceşti factori cresc riscul deteriorării fibrelor elastile şi a colagenului care dau pielii putere şi elasticitate.

Mai mult, expresiile repetitive ale feţei pe care le faci atunci când fumezi pot contribui la apariţia ridurilor.

Spală-ţi pielea cu delicateţe

Curăţarea pielii este o parte esenţială în îngrijirea pielii. Cheia este să-ţi tratezi pielea cu delicateţe.
Foloseşte apă caldă, nu fierbinte, şi limitează timpul pe care îl petreci când faci baie. Apa fierbinte şi duşurile lungi îţi îndepărtează uleiurile naturale ale pielii. Limitează baia sau duşul la cel mult 15 minute şi foloseşte apa caldă.
Evită săpunurile puternice care îţi pot lăsa pielea uscată. Cele mai bune sunt gelurile de duş cremoase.
Evită produsele care conţin alcool, mai ales dacă ai pielea sensibilă.
Tamponează-te cu prosopul pentru a te usca. Nu începe să te ştergi cu sârg iritându-ţi pielea. După aceea aplică o cremă pe faţa şi loţiune hidratantă pe corp.

Hidratează-ţi pielea în mod regulat

Hidratarea ajută să-ţi menţii umiditatea naturală a pielii. Loţiunile, uleiurile şi cremele hidratante funcţionează creând un strat care nu lasă apa să se evapore din corp sau încetinesc acest proces.

Cea mai bună loţiune şi frecvenţa cu care te dai depind de mulţi factori, printre care vârsta şi tipurile de piele. Cel mai bun mod de a vedea dacă în ziua respectivă ai nevoie sau nu de hidratare este să aştepţi 20 de minute după baie. Dacă îţi vei simţi pielea uscată sau vezi că se făinează atunci trebuie să te dai cu o loţiune.

Dacă pielea ta este sensibilă evită loţiunile cu alcool, parfum sau coloranţi. Dacă pielea este uscată alege mai bine uleiuri de corp care hidratează mai intens. Dacă pielea îţi este grasă atunci hidratează-o doar când simţi nevoia.

Sursa articolului: TimpulTău

Formarea unei specificaţii gastronomice pentru diferite popoare este legată de tradiţiile ancestrale ale comunităţilor ce le alcătuiesc. În acelaşi timp, originalitatea gastronomică este influenţată de geografia regiunii respective, de factorii climatici care asigură mediul de viaţă şi de posibilităţile de cultivare a terenurilor, de resursele de harnă moştenite sau introduse în diferite areale şi mai ales de obiceiurile culinare ale acestor regiuni.

Tradiţie şi contemporaneitate

Aşa cum se ştie, pentru evrei casa este căminul lor mitic, sursa de putere şi de bogăţie sufletească. Indiferent unde au ajuns, în căutarea unei vieţi mai bune, atunci când se întorc descoperă în cămin hrana şi abundenţa la care au sperat plecând în lume. De aceea, căminul este sursa sărbătorilor tradiţionale evreieşti, festivităţi şi ritualuri care au loc în jurul bucătăriei. Aşa cum s-a precizat în Talmud, mâncărurile numite cuşer sunt permise(mamiferele rumegătoare: vita, oaia, capra, cervideele vânate, dar la toate, numai partea din faţă), iar cele interzise sunt numite treif(porcul, iepurele, ursul, balena). Tot aşa şi păsările se împart în cuşer(găina, raţa, gâsca, porumbelul, fazanul), pe când păsările de pradă(care îşi prind hrana cu ghearele) sunt treif. Dintre peşti, toţi cei care au aripioare şi solzi sunt cuşer, dar pisica de mare, ţiparul, delfinul şi rechinul sunt treif. Mai trebuie precizat că există o interdicţie biblica: “un viţel nu trebuie gătit în laptele mamei sale”; astfel este interzis să se consume carne şi produse lactate în acelaşi timp, dar este permisă consumarea lor separată, dacă între ele au trecut un interval de timp mai mare de 6 ore.

Sărbători şi feluri speciale de mâncare

Mâncarea preferată în zilele de sabat este ciultul ce se prepară vinerea, mai ales de către cei care păstrează tradiţia, dar fără a fi neapărat habotnici. “Ciult” este un cuvânt ce provine din idis şi defineşte un amestec din carne de vită fiartă cu fasole sau năut şi cartofi natur, la care se adaugă mirodenii după gust. O variantă este holent, o tocană pregătită ca şi ciultul, dar la care se adaugă şi orz. După ce mâncarea este gata, se lasă pe foc mic, începând din noaptea de vineri până a doua zi, sâmbătă la prânz, căci în timpul sabatului nu trebuie să se aprindă sau să se stingă focul. Fundamentul religiei mozaice, Tora, consideră sâmbăta ca zi de odihnă şi interzice orice activitate. În perioada contemporană. în unele locuri, pentru respectarea acestui percept biblic, electricitatea este întreruptă.

La începutul sabatului, vineri seara, se mănâncă şi găluşte din piept de pui fierte în vin dulce sau demidulce.

De Paşte(Pesah) nu este voie să mănânc pâine, căci strămoşii evreilor de azi au mers patruzeci de ani prin deşert şi au mâncat lipie fără sare, o pâine nedospită, coaptă la soare(matzo). De aceea se mănâncă latkes, clătite de cartofi, originare din Lituania, sau din hrisca, cum sunt cele originare din Ucraina, ori făcute din făina de pască, ou şi apă, bine rumenite în ulei, pregătite de evreii din vestul Europei. Un alt fel specific sărbătorilor Paştelui este hermzleh, un aluat făcut din făina de pască, miere de albine şi vin roşu. De aceea, spre deosebire de latkes, au gust dulce.

De Anul Nou familia se reuneşte. La această sărbătoare este foarte mult de lucru pentru femei, dar şi bărbaţii muncesc din greu… ca să mănânce. În seara Anului Nou se serveşte cap de peşte, căci la evrei peştele reprezintă belşug şi fertilitate. Se fierbe tot(în general este crap), iar în zeama lui se adaugă mirodenii şi puţin zahăr. Zeama se întăreşte şi formează un fel de gelatină. Bărbatul gustă din capul peştelui pentru un început de an bun, fertil şi îmbelşugat.

Gefilte fish

O mâncare specific evreiască, indiferent de meridianul locului, este gefilte fish(peşte umplut). Această specialitate evreiască servită în vinerea sabatului, se prepara astfel: peştele(de preferinţă somn sau ştiucă) se curăţă de oase şi se umple cu o pastă provenită din alt peşte tocat odată cu ceapa. Totul se coace bine. Altă variantă, de gefilte fish este peştele tocat cu ceapa, dar amestecat cu 3 oua bine bătute, 3 linguri de pesmet matzo, 3 morcovi tăiaţi rondele, o linguriţă de zahăr şi una de sare, totul fier în supa peştelui cu oase şi cap, din care se scot apoi capul şi oasele, iar din fiertură se fac perişoare. Zeama supei se toarnă apoi peste perişoare şi totul se lasă la răcit. Apoi se pune în firgider până ce zeama devine gelatină. Gustul este uşor dulce, de aceea se serveşte cu hrean.

Prăjituri şi dulciuri

De Hanuka, sărbătoarea luminii, se mănâncă varenchis, o forma de clătite din aluat umplut cu cartofi piure şi ceapa prăjită, care apoi se fierb, sau crepoleh, tot un aluat de clătite, dar umpult cu brânză îndulcită cu zahăr, amestecate cu gălbenuş şi gogoşi tradiţionale fierte în ulei, căci uleiul reprezintă miracolul făcut Macbeilor care, cu ajutorul lui au ţinut candela aprinsă timp de opt zile, atât cât durează astăzi sărbătoarea luminii. O delicatesă specifică sărbătorii este prăjitura cu miere umentash, făcută cu făină, nucă şi miere de albine, aluat care se taie în forme de stea cu trei colţuri. Varianta americană necesită 3 ceşti de făină, o ceaşcă de zahăr, 3/3 dintr-o ceaşcă de ulei, o ceaşcă de cafea neîndulcită, rece, 3 ouă, 500g miere, câte o linguriţă de bicarbonat, praf de copt şi scorţişoara, o jumătate de linguriţă de nucşoară, la care se pot adăuga, opţional nuci sau stafide.

De Purim(sărbătoare ce aminteşte de poporul evreu salvat din Persia) se pregăteşte prăjitura mandeltas, făcută din foi de aluat fraged(4 ouă, 4-5 ceşti de făină, o ceaşcă de zahăr sau mai mult, după gust, o ceaşcă de ulei de alune sau de porumb, o jumătate de ceaşcă de suc de portocale, o ceaşcă şi jumătate de migdale sau nuci măcinate, scorţişoară), acoperit cu migdale tăiate feliutţ, stafide şi rahat. Alţii preferă levivot, o pâine în formă de inimioară, care se face din cartofi cruzi raşi, amestecaţi cu ouă. După ce se modelează în formă de inimioare, se prăjesc în ulei. Sunt gustoase şi se mănâncă în loc de pâine alături de carne sau brânză(dar niciodată împreună).

Alte mâncăruri

Salate: -hasa(o salată verde amestecată cu nuci şi migdale, cu morcovi raşi şi curmale sau cu morcovi raşi, smochine şi migdale în sos de lămâie);

-madbuha(roşii fierte cu usturoi şi ardei iute sau ardei iuţi fierţi în ulei, la care se adaugă usturoi; avocado cu ceapă sau usturoi, în proporţii variabile, după gust, dar, de regulă, 2/3 avocado şi 1/3 ceapă sau usturoi);

-humus(pastă de năut fiert) cu tahini(pastă apoasă, făcută din seminţe de susan frecate cu ulei de măsline, suc de lămâie, 7 căţei de usturoi, sare şi o jumătate de ceaşcă de apă, pastă ce se adaugă apoi peste găluştile de humus) şi harisa(ardei iuţi, de preferinţă roşii, zdrobiţi). Se mănâncă şi humus simplu.

Mâncăruri: -cuşcuş este o mâncare adusă de evreii originari din Maroc, Tunisia, etc. Cuşcuş este un griş fiert în  supă de pasăre, la care se adaugă năut boabe, mărar, pătrunjel şi mirodenii după gust. Se adaugă apoi şi carnea de pasăre, după ce a fost fiartă împreună cu supa.

-Falafelul reprezintă o mâncare adusă de evreii din Orient, dar cu diferite îmbunătăţiri pentru umplutură. Pentru cei care mănâncă falafel există o gamă largă de produse care se adaugă la cerinţa cumpărătorului. Obligatorie este însă pita de forma unei lipii, făcută în mod special cu un gol interior(ca un sac), pentru a o putea unge cu humus pe dinăuntru. Se introduce o umplutură ce variază după gust: ardei iute, roşu şi verde tocat mare şi prăjit în ulei fierbinte, sau găluşti din humus. Se pot adăuga cartofi prăjiţi şi, la alegere, murături.

Relieful Franţei este dispus sub forma unor trepte cu largă extindere, remarcându-se o regiune înaltă în centru, vest şi sud(Masivul Central Francez şi Alpii), iar la periferie, sper est şi nord, câmpii(Bazinul Aquitaniei, Bazinul Parizian s.a.). Masivul Central Francez este situat în partea central-sudică a Franţei, fiind cea mai veche unitate de relief, ceea ce-i conferă o mare varietate a peisajelor şi a formelor de relief. Are aspectul unui uriaş platou de calcar şi de granit cu peisaje vulcanice şi casrstice de o rară frumuseţe.

Spre culuarul Rhône, culmile descresc de la sud spre nord, în extremitatea sudică regăsindu-se Munţii Cevennes, urmaţi la nord de Munţii Vivarais(vf. Mézenc 1754m), apoi de Munţii Lyonnais, Beaujolais şi Charloais, unde înălţimile scad sub 1000m. Culmile principale sunt separate de văi adânci sculptate de apele râurilor Lot, Tarn, Allier, afluente ale fluviilor Rhône, Loire şi Garonne. Partea interioară a Masivului Central Francez ce se suprapune regiunii Auvergne, se impune prin relieful vulcanic de vârstă neozoica şi păstrează încă platouri vulcanice şi conuri. În regiunea Cantal se găsesc peste zece cratere, destul de erodate, cel mai impresionant fiind Plomb du Cantal cu o altitudine de 1885m. Craterele sunt însă mai vizibile în extremitatea nordică a podişului, unde se remarcă Puy de Dôme cu înălţimea de 1465m, iar mai la sud, Puy de Sancy cu 1885m, cea mai mare altitudine din Masivul Central Francez.

Spectacolul carstic

A doua treaptă de relief este dată de platourile situate la altitudini ce variază între 1400m(Margeride, Forez) şi sub 1000m(Segala, Limousine si Marche), dezvoltate în cea mai mare parte pe roci cristaline. În sud-vestul Masivului Central Francez se impun în peisaj o serie de platouri aflate la 800-1000m altitudine, dezvoltate pe calcare puternic fisurate, ceea ce a permis apei să genereze, de-a lungul timpului, un relief carstic impresionant(văi carstice, doline, avenuri şi peşteri), cu deosebire în Podişul Causses(Causse-Mejan, Causee de Sauvetere). Râurile au dat naştere unor sectoare de chei foarte adânci, adevărate canioane cu pereţi apropiaţi de verticală, cu înălţimi de câteva sute de metri, aşa cum sunt cele din bazinul râului Tarn, din sudul Masivului Central Francez.

Cea de-a treia treaptă de relief majoră este repreentată de ariile depresionare(culoarele), situate în special în partea centrală a Masivului Central Francez, în lungul văilor fluviilor Loire(Forez, Le-Puy, St. Etienne, Roanne şi Le Creusot) şi Allier(Limagne).

Clima

Climatul regiunii suferă influenţa oceanică în partea occidentală, cu precipitaţii anuale a căror cantitate se situează în jurul valorii de 900mm, pe când în sud şi est se fac simţite influenţele mediteraneene, în lungul culoarului Rhône suflând mistralul, un vânt rece şi uscat. În partea centrală plouă în medie 150 zile pe an, canitatea de precipitaţii căzută fiind de circa 1000mm, iar temperatura în luna ianuarie scade sub 0°C, pentru că în luna iulie să urce la circa 17°C.

De aici pornesc apele

Hidrografia Masivului Central Francez este foarte bogată, aceata fiind un important centru de dispersie a apelor către Oceanul Atlantic şi Marea Mediterana. Se distinge fluviul Loire cu un bazin a cărui suprafaţă este de circa 120.000 km pătraţi(aproximativ 1/2 din suprafaţa României), iar lungimea depăşeşte 1000 km. Principalii săi afluenţi dinspre Masivul Central Francez sunt Allier, Cher, Indre şi Vienne. Alte râuri ce îşi au izvoarele în această unitate de relief sunt Dordogne(cu afluenţii Corezze, Cere şi Dronne), Lot şi Tarn, ultimele două vărsându-se în fluviul Garonne. Partea estică a Masivului Central Francez este drenată de apele fluviului Rhône împreună cu Saône şi de afluenţii acestora(Ardeche, Gard şi Ouche). O mare parte a acestor cursuri de apă sunt amenajate hidroenergetic, iar numeroasele canale care fac legătura între ele(de exemplu Canal du Midi) asigură transportul naval între toate regiunile Franţei.

Vegetaţia este direct influenţată de condiţiile climatice, astfel că în unităţile vestice, nordice şi centrale ale Masivului sunt prezente pădurile de foioase; o mare parte a acestora au fost defrişate de-a lungul timpului, locul lor fiind luat de păşuni, fâneţe şi terenuri de cultură. În est şi mai ales în sud, unde se face simţită influenţa climatică mediteraneană, peisajul caracteristic este cel de stepă pietroasă şi de tufărişuri cu specii termofile(maquis).

Oamenii din jur

Masivul Central Francez reprezintă o veche arie de locuire, urme ale prezenţei omului datând din perioada preistorică. În prezent, în raport cu alte regiuni ale Franţei, Masivul Central Francez este mai puţin populat, cele mai multe aşezări, de mici dimensiuni, fiind localizate pe platourile superioare şi mai puţin în văile înguste. Totuşi, în lungul marilor vai limitrofe(Saône, Rhône, Garonne, Loire) se găsesc unele din cele mai importante centre urbane ale Franţei, aşa cum este cazul oraşelor Lyon, St. Etienne, Avignon, Nîmes, Montpellier, Bezies, Toulouse, Limoges s.a. Cea mai mare parte a Masivului Central Francez se remarcă prin aşezări mici, unde populaţia este ocupată în agricultură, mica industrie, meşteşuguri şi servicii(activitate turistică).

Printre coloane vulcanice şi capiteluri

Masivul Central Francez are un potenţial turistic extraordinar, valorificat în cea mai mare parte, deoarece zona dispune de o puternică infrastructură turistică. Peisajele tipic vulcanice şi carstice, micile aşezări rurale de un pitoresc aparte, pierdute în imensitatea acestui spaţiu, dar şi marile centre urbane cu numeroase obiective culturale, istorice şi arhitecturale atrag anual milioane de turişti din toate colţurile lumii.

Parc Régional des Volcans este o imensă rezervaţie peisagistică unde elementele de origine vulcanică sunt dominante. Este brăzdată de cărări de drumeţie cu marcaje ce trec prin păduri, peste pajişti cu flori sălbatice, iarbă şi afine.

Auvergne este o regiune de un pitoresc deosebit în partea central-vestică a Masivului Central Francez, remarcabilă prin stilul propriu imprimat bisericilor în stil romanic ridicate în secolele XI şi XII, frumos proporţionate, construite din roci vulcanice şi gresie. Pot fi admirate absidele proeminente, capitelurile complicat sculptate cu scene biblice şi galeriile susţinute de piloni puternici. Cele mai vizitate biserici romane sunt cele din Brioude, Clermont-Ferrand, Issoire, Orcival, Le Puy, St. Nectaire si St. Saturnin. Tot acestei regiuni îi sunt specifice Fecioarele Negre, statui din lemn negru care au apărut sub influenţa bizantină a cruciaţilor.

Salers, un orăşel renascentist se remarcă prin numeroasele case cu turnuri(bartizans) şi trepte în spirală, specifice secolului al XV-lea. În apropiere se află Château d’Anjony, un interesant castel din secolul al XV-lea.

Le-Puy-en-Velay, oraş situat în Munţii Velay, este recunoscut prin cele două coloane de piatră vulcanică ce-l domină, prin Cathédrale Notre-Dame, cu detalii arhitectonice deosebite(mozaic roman din piatră galbenă, neagră şi roşiatică, modele din piatră cu influenţe arabe), dar şi prin dantela confecţionată tradiţional, celebră în lume şi expusă în Musée Crozatier.

Clermont-Ferrand este capitala regională a regiunii Auveragne şi a luat fiinţă în secolul al XVIII-lea prin unirea a două oraşe până atunci rivale, Clermont şi Montferrand. În Montferrand ies în evidenţă casele renascentiste, iar în Clermont merită vizitată basilica Notre-Dame-du-Port, construită în stil romanic în secolele XI-XI.

Masivul Central Francez, prin peisajele sale unice, prin pitorescul orăşelelor şi satelor vechi de sute de ani, prin tradiţiile recunoscute, reprezintă o regiune turistică importantă pe harta lumii, milioane de turişti străbătând potecile ascunse şi înguste ce-l brăzdează. Cei care l-au vizitat rămân impresionaţi de ospitalitatea oamenilor locului şi promit de fiecare data că vor reveni.

Poate mulţi dintre noi ar refuza din start să trăiască sub o peluză. Fie li s-ar părea ciudat să trăiască sub un strat de pământ, fie s-ar gândi că le afectează structura casei, dar, mai ales, refuzul vine din cauza fricii de necunoscut şi din tendinţa spre conservatorism. Dacă la noi acoperişurile verzi nu au intrat încă în obişnuinţa constructorilor de locuinţe, în multe ţări occidentale sunt o soluţie pentru o serie de probleme. După ce vă vom prezenta avantajele, şi vă vom demonta dezavantajele, se va vedea clar că alegerea unui acoperiş verde nu numai că ajută la protejarea mediului înconjurător, însă aduce şi multe avantaje practice. Să trăieşti sub o un acoperiş de iarbă este ecologic şi economic.

Să începem cu partea ecologică. Unui bucureştean (iar situaţia nu este mult mai…verde nici în alte oraşe ale ţării) îi revin în medie sub 10 metri pătraţi de spaţiu verde în timp ce media UE de 26 mp/cap de locuitor (asta dacă se face media între cei 3 metri pătraţi socotiţi de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi cei 16,38 metri pătraţi de spaţiu verde calculaţi de Primăria Capitalei). Iar în fiecare an, câteva sute de mii de metri pătraţi de spaţii verzi dispar pentru că în parcurile, grădinile  sau aliniamentele stradale se „plantează” clădiri. În total, din ’89, bucureştenii au rămas fără 17 milioane de metri pătraţi de suprafaţă verde. Şi este clar că nu se va întâmpla prea curând să se planteze păduri noi în jurul oraşelor. Acesetea fiind datele, puţină verdeaţă pe acoperişul caselor ar fi mai mult decât binevenită. Este un mod cât se poate de simplu de a combate încălzirea globală, de a diminua inundaţiile, de a respira mai mult oxigen, de a proteja mediul înconjurător şi a da un aspect mai frumos oraşului.

Din punct de vedere economic, aduce mult mai multe avantaje decât ne-am imagina. Primul motiv pentru care oamenii nu ar alege un astfel de acoperiş este pentru că se tem ca greutatea pământului va primejdui structura casei. Nu numai că un strat de pământ nu este mai greu decât ţiglele de casă, mai mult, va proteja şi acoperişul. Protejate de stratul de verdeaţă, materialele din care este construit acoperişul nu vor mai fi expuse la condiţiile meteorologice, astfel deteriorându-se mai puţin.  Cu un acorperiş verde, viaţa construcţiei se poate extinde de la 5 la 40 de ani.

Un acoperiş verde va scădea nota de plată la electricitate, ajutând la răcorirea casei vara şi la scăderea costurilor cu aerul condiţionat şi la încălzirea casei reducând factura pentru încălzire.

Mai mult, este şi mai ieftin, folosind mai puţin material. Pământul se ia din cel rămas la locul de construcţie iar seminţele de iarbă sunt ieftine şi peluza uşor de întreţinut. Constructorii nu folosesc orice tip de iarbă în acest sens, ci aşa numită iarbă de soaldină care rezistă mai bine la secetă şi nu este nevoie să o tai constant. Mai mult, există şi flori speciale care îşi schimbă culoarea pe tot parcursul verii, iar iarna rămân de un roşu-bronz.

Acoperişurile verzi sunt o practică care datează de 30 de ani în Germania. În Anglia, cea mai veche casă construită astfel datează din 1964 şi dovada că încă se menţine în stare bună este aceea că astăzi este scoasă la licitaţie la 2 milioane de lire streline. Aceasta este o căsuţă de ţară, din Log House, din Bucklers Hard, Hampshire. Cu toate că a avut un start lent, interesul pentru acoperişurile verzi a început să se observe în multe ţări din Europa în ultimii ani. Un exemplu ar fi acela că nu numai locuinţe, ci şi clădiri comerciale optează pentru verdeaţă pe acoperiş, una dintre acestea fiind fabricile Rolls Royce şi Ford, parlamentul Australiei. Iar în Japonia tot mai multe şcoli şi clădiri de birouri cresc iarbă pe acoperiş, fiind şi un bun loc de recreere, un fel de parc la înălţime.

Sursa articolului: TimpulTău